— Tată! — Sergiu Ionescu și-a zărit tatăl și a fugit spre el, smulgându-se din brațele bunicii.
— Salut, puiule! — Andrei Moldovan l-a ridicat în brațe și l-a strâns la piept.
— Andrei Moldovan, nici nu te mai așteptam — cu un zâmbet larg, Elena Popescu s-a îndreptat spre fiul ei.
— Bună, fiule! — Andrei Moldovan îl ridică în brațe pe fiul său și-l strânse la piept.
— Andrei Moldovan, chiar nu ne mai așteptam. — Elena Popescu se îndreptă spre copil cu un zâmbet larg. — Eu și Nadia Radu am stat împreună toată ziua, e mult mai ușor pentru ea cu copilul când are ajutor. — se apropie și mi-a pus mâna pe umăr.
— Bravo vouă, eu astăzi nici măcar n-am făcut pauză, sâmbăta e avantajos să lucrezi. — spuse Andrei Moldovan, lăsându-l pe Sergiu Ionescu jos.
— Corect, fiule, muncește. — aprobă socra din cap.
O cunosc pe această femeie de atâția ani, dar tot mă mir de talentul ei actoricesc. De îndată ce apare Andrei pe orizont, Elena Popescu se transformă dintr-o soacră morocănoasă într-un om cu suflet mare, mereu gata să ajute nora preferată. Nu-i de mirare că Andrei Moldovan consideră că plângerile mele sunt exagerate și nu au legătură cu realitatea.
— Ei, cum vă descurcați fără mine? — întrebă Andrei Moldovan, revenind acasă după ce o dusese pe Elena Popescu la el.
— Totul e bine, doar că mama ta iar e nemulțumită de mine. — în toată ziua cu soacra am auzit multe reproșuri la adresa mea și nu puteam să nu-i spun soțului.
— Hai, nu spune prostii, ea te adoră, mereu te lauda. — iarăși nu mă crezu Andrei Moldovan.
— Ar fi minunat dacă mi-ar spune și mie ceva frumos în față, în afară de insulte nu primesc nimic.
— Insulte? — întrebă Andrei Moldovan cu neîncredere. — Probabil ai înțeles-o greșit.
— Știi, „neglijentă și iresponsabilă” sună destul de clar.
— Nu pot să cred că mama ți-ar spune așa ceva.
— Crezi că te mint?! — mă durea neîncrederea lui.
— Crezi că te mint?! — îmi repetam cu tristețe.
— Cred, desigur. — se grăbi să-și corecteze afirmația Andrei Moldovan, dar văzusem bine că rămânea la părerea lui.
„Nu-i nimic, o să-ți dovedesc eu.” — mi-am zis în gând, fără să mai continui discuția. Deși mă trata prost, Elena Popescu iubea mult pe Sergiu Ionescu și venea adesea la noi sâmbetele, să petreacă timp cu nepotul. Acele momente erau cele mai grele ale săptămânii pentru mine, Andrei era la muncă, iar eu trebuia să suport nemulțumirile nesfârșite ale soacrei.
— Șterge paharele mai bine, nu vezi că rămân urme? — iarăși începu Elena Popescu.
— Dacă nu vă place, puteți spăla voi vasele. — îi răspunsei nervoasă.
— Murdară și nepoliticoasă încă pe deasupra. — zise soacra și se apropiă de chiuvetă. — Dă-te la o parte, că nu vreau să-mi mănânce nepotul din vase murdare. — și începu să frece cu grijă paharele cu o cârpă uscată.
Elena Popescu stătea și nu tăcea nicio clipă, continuând atacurile la adresa mea. În timp ce ascultam, mi-a venit o idee excelentă: am luat telefonul cu grijă și am început să o filmez pe ascuns, ca să-i arăt apoi soțului.
— Parcă Andrei Moldovan te-a scos din peșteră, n-ai nici cele mai elementare deprinderi. — continua Elena Popescu monologul.
— Ce bine că sunteți voi, ce ne-am face fără voi? — am decis să-i dau replica.
— Chiar ți-a venit o idee bună în capul tău gol. — spuse Elena Popescu aspru, stoarcând mai mult detergent pe burete. — Ai fi putut fi o gospodină normală de mult, dacă ai fi vrut, dar nu, continui să-l chinui pe fiul meu și pe nepot cu obiceiurile tale de maimuță.
— Obiceiuri de maimuță? — întrebai eu nedumerită.
— Ai dreptate, aceste animale sunt mai curate decât tine.