— De ce nu ai făcut avort când ai rămas însărcinată cu mine de la tata?
Când Elena avea șase ani, un unchi necunoscut cu un dinte de aur i-a oferit o bomboană. De fapt, mama îi spusese Elenei că nu trebuie să ia dulciuri de la străini, dar asta era „Rândunica” ei preferată, așa că Elena a apucat bomboana, închizând ochii strâns și așteptând o furtună cerească, așa cum o avertizase mama.
Nimic nu s-a întâmplat. Unchiul i-a zâmbit, i-a ciupit ușor nasul și i-a spus să asculte de mama. Elena asculta oricum, altfel mama scotea coarda de sărit.
Și în seara aceea, mama nu s-a oprit fără coardă. A găsit în buzunarul jachetei ei ambalajul mototolit de la bomboană și a început să o interogheze de unde îl luase. Să mintă mama era ultima soluție, știa asta sigur. A spus totul.
Cât țipa mama! Elena se temea că îi vor pocni timpanurile. Și câte lovituri cu coarda a primit, e înfricoșător să-și amintească – din fericire, Andrei a început să plângă, iar mama a fugit la el, uitându-se imediat de fiică.
Mama nu o iubea pe Elena, iar Elena știa asta foarte bine.
În schimb, mama o adora pe a doua ei fiică – fratele mai mic al Elenei, pe nume Andrei. Era cu trei ani mai mic decât Elena. La început, Elena îl iubea și ea – era un pui micuț și drăguț. Dar când fratele a crescut, a devenit greu să-l iubească: cumva, Andrei a ieșit exact așa cum Elena nu putea să suporte.
— Mămică, gătești atât de gustos, pot să mai iau puțin? – întreba el cu o voce lipicioasă.
Mama gătea destul de prost – mereu fie o supă de varză subțire, fie tăiței cu maioneză. Și Andrei arunca supa aia încet în toaletă, Elena l-a văzut cu ochii ei. Dar mama avea încredere în el: se lumina imediat, spunea că el era singura ei bucurie în viața asta nenorocită. Seara, făcea ea temele la matematică pentru el sau îl obliga pe Elena să le facă. Iar dimineața, când mergeau la școală, parcă pe furiș îi băga bani în buzunar. Când Elena cerea bani pentru prânzul școlar, mama spunea că nu sunt și să ceară lui Ion.
Tata venea rar acasă. Lucra la poliție și era tot timpul în misiune. De câteva ori Elena a văzut misiunea asta – o blondă plinuță cu buzele date cu ruj. Pe ea o ducea la cafenea și o plimba cu taxiul, iar când Elena cerea bani tatălui, o numea parazit și îi cerea să-i arate caietul de note. Elena a încetat să mai ceară, pentru că în caiet totul era roșu aprins, iar mama nu uita niciodată să o pedepsească cum trebuie.
Mama nu o iubea pe Elena, iar Elena știa asta foarte bine.
Când Elena a spus că după clasa a noua va pleca la Brașov să studieze design vestimentar, mama iar a bătut-o, deși Elena era deja destul de mare – știa să riposteze și amenința că pleacă de acasă. Când Andrei, cu fața lui dolofană și urâcioasă, a intrat în cameră și a spus: „Mămică, liniștește-te, că ai inima bolnavă, nu trebuie să te agiți!”, mama a lăsat-o în pace, dar asta a înfuriat-o și mai tare pe Elena. Ce fel de apărător era ăsta?
Totuși, a plecat la Brașov și s-a înscris la colegiu: a furat bani din portofelul tatălui, lăsând o notiță pe masa din bucătărie. S-a dovedit că mama nu mințise în privința inimii – după asta a ajuns la spital, iar tata a venit după Elena, cerându-i să se întoarcă acasă. Elena nu s-a întors. Îi plăcea în cămin – toți erau diferiți, nu triști ca la școala ei, ci liberi și creativi. După șase luni a învățat să fumeze, să-și coasă singură haine grozave din orice bucățică de material și să scoată bani de la băieți.