Camera de oaspeți, unde acum locuiau Ioana și Andrei, fusese decorată de soacra lor cu fotografiile copilăriei lui Andrei: Andrei la școală, Andrei cu prima mașină, Andrei… Andrei… Andrei. — Cafea? — Elena a pus o ceașcă doar pentru fiul ei. — Eu mă descurc singură.
— Mulțumesc, — Ioana se ridică de la masă, evitând zâmbetul incomod al soacrei. — Fiuț, mănâncă niște plăcinte.
— Mulțumesc, — Ioana s-a ridicat de la masă, evitând zâmbetul forțat al soacrei. — Fii bun, mănâncă niște plăcinte.
— Soția ta nu-ți va face niciodată așa ceva, — a adăugat Elena, turnând gaz pe foc. — Mulțumesc, mamă, — a răspuns Andrei cu un zâmbet. — Și tu ai nevoie să slăbești! — a reacționat brusc soacra când Ioana, revenind la masă, a întins mâna spre plăcinte. — De unde ai scos asta? — a zâmbit nora. — Greutatea mea este o chestiune personală. — Ei bine… la fel și apartamentul nou, — a adăugat Elena cu ironie. — Ah, asta vă neliniștește, — a râs Ioana. — Da! — a pus Elena cu zgomot ceașca pe masă. — Nu văd nimic amuzant!
Apartamentul l-ai înregistrat pe numele tău, dar trăiești la soacra, nu la mama ta. — Dacă aș fi știut ce se întâmplă aici, nu aș fi fost de acord niciodată.
— Apropo, a fost Andrei cel care a propus asta. — Ioana! — a șoptit Andrei către ea. — Ce? — soția a clipit surprinsă. — Bine, trebuie să mă apuc de lucru.
— Trebuie să plec, — a adăugat ea.
Ioana s-a retras în cameră, iar Elena continua să-i spună lui Andrei tot felul de minciuni despre noră: că în loc să muncească, se uită la seriale, că se întâlnește cu bărbați dubioși.
Andrei le-a ignorat, cel puțin pentru o vreme.
Dar apoi s-a întâmplat următorul lucru.
Într-o seară, când Ioana s-a întors acasă de la serviciu, a observat o agitație neobișnuită în apartament.
Elena părea într-o dispoziție bună: a scos din dulap o valiză prăfuită și a început să-și strângă cele mai frumoase și dragi rochii.
Ioana s-a mirat și s-a apropiat. — Elena, plecați undeva? — a întrebat, încercând să-și ascundă nedumerirea.
Soacra, fără să-și ridice privirea de la treabă, a aruncat peste umăr: — Mai bine întreabă-l pe Andrei.
Ioana și-a încruntat sprâncenele, dar nu a insistat.
Știa că soacra uneori putea fi irațională, dar acum părea cu adevărat ciudat.
Curând, Andrei s-a întors de la serviciu, iar Ioana a decis să afle ce se întâmplă. — Andrei, știi unde pleacă mama ta? — l-a întrebat când a intrat în cameră. — Ah, da, plecăm în Constanța, — a răspuns el fără să dea importanță. — În Constanța? — a repetat Ioana, neputând să creadă ce a auzit. — Mergeți împreună cu mama? — Da, pe o ofertă last minute.
Doar eu și mama! — a spus Andrei, ca și cum ar fi fost ceva evident.
Ioana nu știa dacă glumește sau nu.
Cum e posibil așa ceva?
Tot timpul crezuse că ei construiesc planuri împreună, dar el, se pare, păstra supărare pentru că ea a înregistrat apartamentul pe numele ei.
A fost ca o lovitură pe la spate. — Andrei, ești serios? — a întrebat ea, încercând să-și păstreze calmul. — Ai decis să pleci cu mama în loc să petreci timp cu mine? — Ioana, e doar o excursie, — a răspuns el, dar în glasul lui se simțea deja o iritare. — Știi că avem multe de făcut cu renovarea.
Mama demult visa să meargă într-o vacanță.
Are nevoie să se odihnească, mai ales că în apartament stă o persoană străină. — O persoană străină?
— Ești obosită? — Ioana și-a mărit ochii surprinsă. — Dar de unde ai bani și cine va supraveghea muncitorii din apartament? — Desigur, tu.
Tu nu pleci nicăieri, — a răspuns ironic Andrei. — Pur și simplu nu văd rostul să discutăm fiecare detaliu minor.
Tu nu ai discutat cu mine când ai înregistrat apartamentul pe numele tău.
Iar banii… am primit o primă… și am vrut să ajut mama. — Adică crezi că cel mai corect e să pleci în vacanță, nu să pui toți banii în renovare ca să terminăm totul? — indignarea Ioanei nu avea margini. — Da!
Apartamentul oricum nu e al meu, — a ridicat din umeri soțul.
Ioana nu știa ce să spună.
Simțea cum între ei se adâncește o prăpastie.