— Da, am putea să trăim… dacă ați ajuta și voi puțin cu bani… — a propus odată Ioana.
— Dar de unde să ajut, Ioană?! Eu sunt pensionar! — a privit socrul nedumerit către Ioana.
Ioana nu știa cât era pensia lui Gheorghe Popescu. Dar, după plângerile socrului, era clar că era „mai mică decât mică”. Totuși, el reușea să facă provizii… Iar Ioana nu știa cum să-l facă pe socru să împartă cu familia sa „bogățiile” lui.
„Dar dacă aș urma exemplul lui Gheorghe Popescu? — și-a zis odată Ioana. — Să ascundem alimentele noastre și să vedem cum se descurcă.” Așa a și făcut… A doua zi, Gheorghe Popescu a întâmpinat-o în stare de panică totală.
— Ioana, nu înțeleg, ai hotărât să ne condamni la moarte de foame?! Am vrut să mănânc, am aruncat o privire în dulap — și era gol! În frigider zăceau două cârnați! I-am mâncat! Fără garnitură! Ce se întâmplă, te întreb eu?!
— Dar care-i, de fapt, problema? — s-a mirat Ioana, cu o privire senină. — Păi s-au terminat alimentele din dulapul de bucătărie… Luați din proviziile voastre! De ce să suferiți așa?!
— Din ce provizii?! Acolo sunt câteva pachete de cereale pentru ziua cea mai neagră! Speram că încă nu a venit! — Vocea lui Gheorghe Popescu era plină de disperare.
— Dar acele sacoșe mari cu alimente, pe care le aduci după fiecare pensie, unde s-au dus? — a întrebat naiv Ioana.
— Ce sacoșe? Ai înnebunit? — a început să se certe ezitant Gheorghe Popescu. Nu se aștepta ca Ioana să știe cât de mare era depozitul lui. — Bine, bine… Sunt puțin peste două pachete de cereale. Dar asta e o asigurare! În caz că rămânem fără niciun ban! Îți spun — pentru ziua cea mai neagră!
Ioana s-a dat bătută, dar nu voia să renunțe.
— Gheorghe Popescu, înțeleg că e o întrebare incomodă. Dar totuși, cât ai pensie?!
Socrul a grimase, ca și cum l-ar durea o măsea.
— Și eu am un salariu mic! Dar reușesc să plătesc utilitățile și să hrănesc, mai greu, trei persoane! Sunt obosită! Fii amabil și plătește cel puțin o parte! Altfel mi-ar fi mai ieftin să închiriez o cameră! — Astăzi Ioana hotărâse să insiste.
— Ce înseamnă să închiriezi o cameră?! De ce?! Am promis fiului meu, înainte să mor, că voi avea grijă de voi! — se zbătea Gheorghe Popescu.
— Tocmai asta vă cer. Pentru că până acum eu sunt singura care are grijă de toți! — Ioana îl privea fix pe socru.
Gheorghe Popescu a înțeles că de data asta era presat până la zid… Cu greu a acceptat să aloce din pensia lui „mică” o sumă mică pentru plata utilităților. Chiar a mutat o parte din alimente din camera lui în dulapul comun din bucătărie… Și a promis că va reface proviziile în viitor.
Ioana nici nu-și putea imagina ce traumă morală i-a provocat socrului.
— Îți dai seama, Ioana a sărit la bătaie! Cere bani, cheltuitoare nenorocită! — se plângea Gheorghe Popescu prietenului său, Mihai Ionescu.
— Și bine face! — răspundea acesta. — Scuză-mă, Gheorghe, deși sunt prietenul tău, ai devenit de-a dreptul obraznic… Te-ai pus pe gâtul unei sărmane fete și ai mers prea departe!
— Dar pe unde m-am pus?! Doar încerc să mai pun ceva deoparte. Pentru binele tuturor! — se supăra Gheorghe Popescu. — Știi planurile mele!
— Poate că planurile tale sunt bune. Dar modul în care le pui în practică nu e deloc omenește! — Mihai Ionescu a dat din cap.
— Le duc bine la îndeplinire! Bine, o să trebuiască să o urmăresc pe această cheltuitoare, unde dă banii ei!