— Planurile tale poate că sunt bune. Numai că tu nu le execuți omenesc!
— Le execut normal! Bine, o să trebuiască să supraveghez unde cheltuie această risipitoare banii! Femeia asta nu știe deloc să facă cumpărături! — se încruntă Gheorghe Popescu.
Acum socrul verifica cu atenție toate chitanțele pe care Ioana le aducea de la magazin și de obicei era nemulțumit.
— De unde ai cumpărat atâtea bomboane scumpe? Nu ai unde să arunci banii?! — Gheorghe Popescu o privi pe Ioana peste ochelari, întrebător.
— Dar ce scumpe? Sunt niște bomboane simple, și încă la promoție! Elena uneori vrea o bomboană! Pot să-mi fac copilul fericit? — se scuză Ioana.
— E dăunător! — spuse socrul.
Ioana înțelegea foarte bine că Gheorghe Popescu nu se îngrijea deloc de sănătatea nepoatei… Dar era inutil să se certe cu el. Așa că prefera să tacă: socrul dă bani, asta e. Iar el să se plângă cât vrea.
Dar într-o zi Gheorghe Popescu a întrecut orice măsură. Era ziua de naștere a Elenei. Cu această ocazie Ioana i-a cumpărat fiicei o păpușă la care Elena visa ca la un miracol imposibil. Păpușa era mare, frumoasă și scumpă. Când socrul văzu chitanța, stătu un timp cu gura căscată privind cifra care indica prețul. Iar când își recăpătă glasul, țipă:
— Ce-i asta?! Preț sau distanța de la Pământ până la Marte?! Ai înnebunit?!
Ioana chiar sări în sus de surprindere, apoi se înfurie.
— Este un cadou pentru copil, de ziua lui! O dată pe an! Și nu e nici chiar așa de scump să țipi așa! Voi nici măcar o jucărie, cât de măruntă, nu i-ați cumpărat Elenei niciodată! Tu te numești bunic! — strigă Ioana înapoi.
Gheorghe Popescu tăcu surprins, apoi, parcă rușinat, mormăi:
— Bine… La ziua de naștere, într-adevăr se poate…
— Permiteți?! Mulțumesc! — Ioana nu se putea liniști.
Credea că acesta era cel mai zgomotos scandal din viața lor. Dar se înșela.
Gheorghe Popescu nu era deloc un pensionar nefericit, așa cum încerca să pară. Avea economii și un vis. Și într-o zi i se ivise șansa să-l împlinească. Sună telefonul, iar o voce veselă, cea a lui Mihai Ionescu, întrebă:
— Gheorghe, cum e, încă nu te-a deposedat nevasta de toți banii?
— Încă mai avem ceva. Dar tu ce noutăți ai? — se interesă Gheorghe Popescu.
— Am! Ia banii, mergem să cumpărăm o casă de vară! Proprietarul terenului de vizavi de al meu s-a hotărât! Spune că s-a săturat să se ocupe… E un teren minunat și o căsuță excelentă! — îl bucură Mihai Ionescu.
— Ei, în sfârșit! — Gheorghe Popescu era fericit.
Curând deveni, așa cum visa, „proprietar de pământ”. Nu-i spuse Ioanei de achiziție: nu avea nevoie de nevastă enervantă cu copil aici! Minți că merge să se odihnească la dacha lui Mihai Ionescu. Dar în schimb reluă controlul total și economiile stricte. Noua achiziție cerea investiții.
— Nu ți se pare, Ioană, că iei de la mine prea mulți bani?! — întrebă Gheorghe Popescu pe nevastă.
— Nu, nu mi se pare! Mai degrabă invers! — tăie Ioana, simțind ceva rău. — Prețurile cresc, iar contribuțiile voastre la fondul comun nu se schimbă!
Gheorghe Popescu se făcu mic și repede încheie discuția. Dar într-o zi se întâmplă ceva iremediabil…
Georghe Popescu s-a făcut mic și a întrerupt repede discuția. Dar într-o zi s-a întâmplat ceva ireparabil…
Ioana a venit de la magazin mai posomorâtă decât un nor și a început să descarce pungile în tăcere. Georghe Popescu, cum era obișnuit, studia bonul de casă.