— De ce nu mi-ai spus? — Și tu ai fi crezut?
„Ioana, unde ți-ai pus economiile? Mama a găsit o ofertă urgentă pentru o excursie la Constanța. Oricum nu-ți ajunge pentru mașină.”
Fără să-și dea jos pantofii, Andrei alerga prin apartament și scotocea prin comode și dulapuri, dar la răspunsul soției s-a oprit pe loc, nemișcat.
— Nu mai sunt bani, Andrei. I-am cheltuit.
Ioana stătea în ușa bucătăriei, ținând un prosop în mâini. Coada ei de păr, de obicei impecabilă, era azi dezordonată, iar umbrele de sub ochi nu puteau fi ascunse nici măcar de fondul de ten.
— În ce sens i-ai cheltuit? — Andrei s-a ridicat din ghem și și-a zburlit părul. — Pe ce i-ai cheltuit? Tu ai economisit trei ani!
— Pe ce a fost nevoie, pe asta i-am cheltuit, — vocea Ioanei suna obosit, dar hotărât.
Andrei a fost lângă ea în doi pași. De la el se simțea miros de stradă și nerăbdare.
— Sunt banii noștri comuni! Cum ai putut fără să mă întrebi?
Ioana și-a ridicat bărbia:
— Fără să te întreb? Dar tu m-ai întrebat când ai dat toate economiile noastre lui Mihai pentru „afacerea” lui? Aia care a dat faliment după două luni?
Andrei a făcut un gest de neglijență:
— A fost demult. Și oricum e altceva.
— Știi bine că mama a visat din copilărie să vadă Constanța. Ea are deja 60 de ani. Cât să mai așteptăm? Pentru mașina ta vom strânge mai târziu.
— Mai târziu, mai târziu, — a răsunat ecoul Ioanei. — Tot mai târziu. Și mașina, și renovarea în camera copilului, și vacanța la care nu am plecat niciodată în trei ani. Dar mama ta a colindat jumătate de țară. Și acum vrea neapărat Constanța.
Telefonul a sunat, întrerupând certurile lor. „Avatar: mama” apărea pe ecran. — Andrușka, ai aflat de bani? — glasul Mariei suna autoritar chiar și prin difuzor.
— Mamă, nu acum, — a încercat Andrei să se eschiveze.
— Cum să nu acum? Mâine trebuie să dau avansul! Valizele sunt deja pregătite. Sau Ioanica ta iar a dat totul pe prostii? Am spus mereu că e risipitoare!
Ioana a făcut o grimasa, ca și cum ar fi avut dureri de dinți. Astfel de discuții se repetau regulat în ultimii zece ani de căsnicie.
— Mamă, te sun eu înapoi, — Andrei a închis apelul și s-a întors către soția sa. — Deci unde s-au dus banii?
— Tată, tu țipi, — vocea blândă a fiicei i-a făcut pe amândoi să tresară.
Elena stătea în hol, strângând la piept iepurașul ei iubit și uzat.
— De ce țipi mereu la mama?
— Nu țip, iepurașule. Pur și simplu vorbim, — Andrei s-a oprit și a privit în jos, rușinat.
Andrei se oprise și se uită vinovat în jos: