— Are anemie, — tăie Ioana brusc. — Al treilea atac în ultima lună. Astăzi aproape a leșinat la școală.
— Anemie? — Maria se încordă brusc.
— Ne facem investigații, — murmură Andrei. Era prima oară când auzea despre problemele fiicei.
— Ea are anemie, — a întrerupt-o brusc Ioana. — A treia criză în ultima lună.
— Ne facem analize, — a murmurat Andrei. Era pentru prima dată când auzea de problemele fiicei. — Probabil doar o avitaminoză.
Maria s-a înnegrit la față și parcă s-a prăbușit pe scaun.
Ioana a privit-o cu suspiciune pe soacra ei:
— Slăbiciune, paloare, oboseală. De ce întrebați?
Maria a făcut un semn cu mâna: — Doar mă interesez. Puneți-mi ceai.
Dar ceva în vocea ei l-a făcut pe Ioana să fie în gardă.
După ce soacra a plecat, Andrei a stat tăcut în bucătărie, răsucind în mâini o cană goală. Ceva se spărsese în imaginea lui obișnuită a lumii. Nu înțelegea de ce mama lui a reacționat atât de puternic la veștile despre sănătatea Elenei.
— Pe ce ai cheltuit banii, Ioana? — a întrebat el încet, fără vechea agresivitate.
Ioana a scos din sertarul mesei un dosar și l-a pus în fața soțului.
— Pentru investigații genetice. La clinică. Pentru cel mai detaliat diagnostic pe care l-am găsit. După cum s-a dovedit, foarte scump.
Andrei a deschis dosarul și a început să citească termenii medicali. Cu fiecare rând, fața lui devenea tot mai palidă.
— Dar de ce… de ce nu mi-ai spus?
— Crezi că ai fi fost de acord să cheltuim banii pe investigații? — a zâmbit amar Ioana. — Sau ai fi spus iar că sunt o panicardă, că Elena face pe bolnava ca să nu meargă la școală și să nu-și facă temele?
Andrei și-a amintit cum a ignorat grijile Ioanei legate de fiica lor, cum se enerva când soția o ducea pe Elena la doctori. Rușinea l-a mistuit pe dinăuntru.
— Diagnosticul nu este încă confirmat, dar analizele preliminare arată o predispoziție genetică spre anemie aplastică, — spuse Ioana rece, profesionistă, ca și cum ar fi citit un raport. — Este o boală rară ereditară, adesea transmisă pe linie masculină.
Andrei a rămas mut. În mintea lui au început să apară fragmente de amintiri: un văr care murise în copilărie din cauza unei boli de sânge, un unchi care „a ars” în câteva luni…
— E nevoie de investigații mai amănunțite. Și, posibil, de tratament în străinătate, — a continuat Ioana. — De aceea nu doar că am cheltuit economiile noastre, dar am luat și un credit. Sper că nu te deranjează că am folosit mașina ta drept garanție.
În acel moment a sunat telefonul. Pe ecran apărea „mama”.
— Andrușka… — glasul Mariei era neobișnuit de calm. — Trebuie să vorbim. Despre Elena. Și despre istoria noastră familială.