— Ce scrii? — Elena Maria a aruncat o privire peste umărul ei.
Ioana a găsit chitanța din întâmplare. Pur și simplu voia să arunce bonurile vechi din buzunarul gecii soțului, iar acolo era o foaie de calcul salarial. Cifrele îi săreau în ochi, fără să se așeze într-o imagine obișnuită. Patruzeci și opt de mii. Mihai aducea acasă douăzeci și cinci.
S-a așezat pe un scaun în hol. În cap îi zburau fragmente de gânduri: o greșeală, o eroare de tastare, un document străin. Dar numele, prenumele, numărul de înregistrare — toate erau ale lui. Data — luna trecută.
— Maria, bea! — Andrei o trăgea de fustă.
Ioana s-a trezit. I-a turnat apă fiului, l-a dus înapoi în cameră la jucării. S-a întors la geacă. A verificat celelalte buzunare — nimic suspect. Doar mărunt, abonament, gumă de mestecat. Și acea chitanță care întorcea totul cu susul în jos.
Mai erau trei ore până să vină Mihai. Ioana se zbătea prin apartament, fără să-și găsească liniștea. Gătea cina — a pus prea multă sare în cartofi. Spăla vasele — a scăpat o ceașcă. Elena Maria, soacra, stătea în camera ei, se uita la un serial. Noroc că nu a ieșit la gălăgie.
Mihai a venit ca de obicei — la jumătate de opt. A sărutat-o pe obraz, a mers în bucătărie.
— Mi-e o foame teribilă. Ce avem azi?
— Mihai, trebuie să vorbim.
S-a întors ținând în mâini o farfurie.
— Ce s-a întâmplat? Andrei e bolnav?
Ioana a scos chitanța și a pus-o pe masă între ei. Mihai s-a uitat, a înghețat. Pe fața lui a trecut ceva — teamă? mirare? — dar s-a transformat imediat în calm.
— Cum ce? Tu primești aproape cincizeci de mii, iar acasă aduci douăzeci și cinci. Unde sunt restul?
— Ioana, a fost o primă. Trimestrială. Ți-am spus.
— N-a fost nicio primă, Mihai. Îmi amintesc toate primele tale. Și asta e fluturașul pentru o lună obișnuită, vezi — salariul de bază, adaosurile. Niciun fel de prime.
Mihai a dat la o parte farfuria, și-a frecat fața cu palmele.
— Ascultă, hai să nu acum. Sunt obosit, flămând. Mâine vorbim.
— Nu, acum. Unde este banii, Mihai? Elena Maria a apărut în ușă. S-a uitat la ei, la chitanță.
— Ce țipete sunt astea? Treziți-l pe Andrei.
— Maria, du-te în camera ta, — a murmurat Mihai.
— Elena Maria, știați că Mihai primește aproape cincizeci de mii?
Soacra s-a oprit. Privirea i-a sărit la fiul ei, apoi înapoi la Ioana. Tăcerea se prelungea.
— Știam, — a oftat Ioana. — Știați.
— Ioana, draga mea…
— Nu mai spune! — Ioana s-a ridicat în picioare. — Amândouă știați și ați tăcut! Iar eu sunt proastă — număr fiecare bănuț, împrumut de la prietene pentru pampers, pentru că nu ajunge până la salariu!
— Ioana, calmează-te, — s-a ridicat și Mihai. — Am pus bani deoparte. Pentru mașină puneam, înțelegi? Voiam să fac o surpriză.
— Trei ani ai pus bani deoparte? Douăzeci de mii pe lună? Unde e mașina, Mihai? Unde sunt șapte sute de mii?
El a tăcut. Elena Maria a închis ușa ușor și s-a retras în camera ei.
— Ce, tu ești detectiv? — a izbucnit Mihai. — Eu sunt bărbatul în familie sau cine? Cât trebuie, atâta aduc! Ajunge, nu-i așa?