S-au întâlnit o perioadă și Alexandru a înțeles că Elena și fiii ei îl vor ajuta să găsească o familie.
Fiii Elenei l-au primit bine, stăteau seara cu el și el nici măcar nu avea timp să schimbe câteva cuvinte cu ea, copiii îl cuceriseră pe deplin.
Și lui îi plăcea asta, la fel și Elenei.
Ea privea cu drag cum copiii duceau dorul unei prezențe masculine, jucându-se cu bucurie și împărtășindu-i lui Alexandru noutăți și povești băiețești.
A venit vremea, iar Alexandru i-a propus Elenei să se căsătorească cu el.
Sincer, ea deja aștepta acest moment, nu mai putea să se descurce fără el. — Bineînțeles, dragă, sunt de acord și voi accepta cu plăcere să mă căsătoresc cu tine, — se bucura ea, iar Alexandru radia de fericire.
Timpul trecea, s-au obișnuit să trăiască în familia lor unită, singurul lucru care o întrista era că Elena nu putea avea propriul copil.
Dar soțul îi iubea pe fiii ei ca pe ai lui.
Le spunea colegelor: — Acum mi se pare că am trăit împreună toată viața.
Ca și cum fostul meu soț nu ar fi existat niciodată în viața mea, uneori chiar pare că și copiii sunt ai lui Alexandru.
Au trecut câțiva ani și, spre surprinderea ei, fostul soț a sunat după atât timp.
Știa că Elena este căsătorită, că are o altă familie, îi văzuse de câteva ori împreună cu Alexandru.
Îi văzuse pe amândoi, iar pe ea o vedea fericită, iar această fericire părea să dea pe dinafară, iar fosta soție radia de bucurie.
Elena a răspuns, iar fostul i-a propus să înceapă totul de la început.
Ea a râs și i-a spus: — După ce am lăsat în urmă toată tristețea, grijile pentru copii, m-am liniștit, iar ochii mei au început să strălucească de fericire, crezi că voi reveni la tine?
Chiar am uitat că exiști undeva.
Sunt fericită așa cum n-am fost niciodată, împreună cu Alexandru avem o familie adevărată.
De mult ne-am desprins de tine, nici copiii nu-și amintesc de tine, îl numesc pe Alexandru „tată”, el și-a câștigat dragostea lor.
Noi nu avem nevoie de tine!
Și tu nu exiști pentru noi, nu mai suna. — Dar mie îmi este greu fără voi și… — a început Mihai să spună. — Dar nouă ne este bine, la revedere!
Poate dacă ar fi sunat cu câțiva ani în urmă, ar fi fost fericită de apelul lui, dar nu acum.
Ea și-a amintit cum îi spuneau colegele că unii bărbați, dacă văd că fosta soție nu suferă și este fericită fără ei, nu pot privi asta cu calm.
Și că, deși s-au despărțit, acești bărbați încă consideră fostele soții ale lor ca fiind ale lor.
Ei nu se gândesc că altcineva le poate lua locul și că fostele soții sunt și ele importante pentru alții.
Puteți citi și alte publicații ale mele.
Vă mulțumesc că citiți, vă abonați și mă susțineți.
Vă doresc mult noroc în viață!