Bine că nu au apărut gândaci, dar și până la asta se va ajunge curând.
– De fapt, era lucrarea lui Vlad.
Copilul plânge în hohote.
Două săptămâni de muncă s-au dus degeaba.
– Cine mi-ar fi spus că asta e o lucrare?
Am dus la gunoi această construcție ciudată, acolo îi era locul.
Căutați lângă tomberoane, dacă vă trebuie! – a afirmat fără drept de apel Elena Maria.
Andreea a închis telefonul și a început să-și pună cizmele și geaca:
– Unde pleci? – a întrebat-o Mihai.
– Merg la gunoi să încerc să salvez lucrarea voastră, mama a aruncat-o.
– Nu te duce, Andreea, am hotărât să facem una nouă.
[резерв: antievacuare și cu alarmă de la bunici. Da, Vlad?
Fiu supărat a dat din cap.
Andreea a turnat e…]
Antivandală și cu alarmă de la bunicuțe.
Da, Vlad? Fiul supărat a dat din cap. Andreea i-a turnat lapte, i-a dat biscuiții preferați, i-a așezat împreună cu fratele mai mic la masă. Dar, după ce a culcat copiii, Andreea a simțit din nou acea iritare familiară.
De ce mama ei crede că are dreptul să facă orice în casa lor?
Oare chiar ea a permis așa ceva?
Și acum trebuie să suporte acest comportament toată viața? Mihai încerca să-și mângâie soția cum putea.
Și comportamentul soacrei îl întrista și pe el.
Iar lacrimile fiului cel mare îi erau aproape insuportabile.
Dar nimeni nu voia să intre în conflict deschis. După o săptămână, la biroul companiei unde lucra Andreea s-a introdus regimul de lucru parțial de la distanță.
Andreea era extrem de bucuroasă, în sfârșit putea sta liniștită acasă și să se ocupe nu doar de muncă, ci și de treburile casnice. Acasă, Mihai îi amenajase de mult un loc bun de lucru pe balcon, de unde aproape nu pătrundea zgomotul din cameră și, în general, se crea o senzație de intimitate.
În general, condițiile erau paradisiace.
Mai putea să doarmă mai mult, trimițându-l pe soț la serviciu și pe copii împreună cu el la Mangalia.
Cam două zile Andreea s-a simțit pur și simplu în extaz.
Apoi, absorbită de muncă, într-o zi pur și simplu a ratat sosirea mamei.
Și mama nici ea nu a înțeles că fiica ei era acasă.
Cea mai interesantă era însă că mama nu venea singură – obișnuită să se plângă că acasă nu se sting luminile, ea tot apăsa pe întrerupătoare.
După ea, mergea doamna Alina, pe care Andreea nu o mai văzuse niciodată înainte.
„Ce fel de noutăți sunt acestea?” – s-a gândit ea.
Rămânând „invizibilă” pentru oaspeți, gazda apartamentului îi observa.
Ieșirea pe balcon era exact din dormitorul lor, unde mama ei adusese femeia necunoscută.
Vorbind aprins despre ceva, mama ei acoperi instantaneu cu o pătură patul Andreei și al lui Mihai, probabil șoptind nemulțumită despre iresponsabilitatea fiicei.
Apoi a deschis larg dulapul și a scos de acolo haina de blană a Andreei – aproape nouă, primită cadou de la soț cu ocazia aniversării căsătoriei.
Prin geam, femeia privea uimită cum mama îi netezește blana și scutură haina în fața doamnei Alina.