Ioana a închis imediat telefonul. Aplecând capul pe perna moale a canapelei, și-a închis ochii. Pur și simplu stătea în liniște, ascultând bătăile propriei inimi…
Săptămâna următoare a trecut ca într-o ceață. Apoi, treptat, a început să înțeleagă ce se întâmplă. Durerea nu dispărea, dar parcă se atenuase. În ziua divorțului, Andrei Popescu a venit cu Elena Ionescu. O frumoasă cu picioare lungi, talie subțire și chip de pe coperta unei reviste. Și, dintr-un motiv oarecare, în comparație cu ea, Ioana se simțea incomodă.
— Poate slăbești, și te mai măriți o dată! — a chicotit tânăra.
— Unde s-o mai ia a doua oară la 35 de ani? — a zâmbit ironic Andrei Popescu. Ioana încerca să nu le asculte vorbele. Acum își construia viața în afara părerii acestui om. Poate că va schimba și jobul, pentru că pentru ea singură banii aveau nevoie mai puțini. Și ce folos era de afacerea în creștere a soțului, dacă el își băga fiecare bănuț în buzunarul propriu, nu în familie?
Ca niște cărți într-o bibliotecă veche, în mintea Ioanei reveneau iar și iar momentele dezgustătoare ale căsniciei, pe care încercase să le ignore.
Au trecut doi ani de la divorț. Dacă atunci, în acea zi nefastă, părea că viața s-a sfârșit, acum Ioana înțelegea că destinul îi pregătise această încercare specială. Totul pentru o răsplată.
Ieșind din mall, cu frunza aurie trosnind sub pași, Ioana se îndrepta către mașina ei nou-nouță. Un SUV vișiniu închis, despre care putea spune că și-a dorit toată viața, acum devenise realitate.
— Oi, Ioana! Ești tu?!
O voce cunoscută a rupt zumzetul obișnuit al parcării. Femeia s-a întors și, spre surprinderea ei, a văzut chiar pe omul care cândva o umilise. Care profitase de dorința ei de a avea o familie, se bucura de comoditate, iar la prima ocazie fugise la alta, mai atrăgătoare, în opinia sa.
— La început nici nu te-am recunoscut, uite ce frumoasă ai devenit. Ai slăbit vreo douăzeci de kilograme? Și parcă ai întinerit!
Ioana nu înțelegea prea bine ce o mână pe Andrei Popescu. Fostul soț o privea cu lăcomie. — Ce-i cu tine așa?
— Frumoasă! Și mașina asta e a ta?
— Da, a mea. Soțul mi-a făcut-o cadou.
Andrei Popescu rămăsese cu gura căscată. Privirea lui devenise nu doar mai pofticioasă, ci acum și deschis invidioasă.