Geamul de pe dulap era pus jos. Mihail l-a scos și a început să-și pună lucrurile. Hotărât și sigur pe el. Jos îl aștepta femeia vieții lui, totul fusese discutat de multe ori. Iar Anei… Anei îi va lăsa doar o notă. Nu va mai suporta încă o ceartă.
A început să închidă ușile dulapului vechi. Și atunci ușa dreaptă s-a desprins de pe balama superioară.
— Uau! – se încruntă Mihail.
El a început să închidă ușile dulapului vechi. Și atunci ușa din dreapta s-a desprins de pe balamaua de sus.
— Uau! — a încruntat-se Mihail.
A scuturat ușa și a înțeles că nu putea să o lase așa. Se putea prăbuși peste Ana și să o rănească. Sau, Doamne ferește, să cadă peste Andrei. El era încă mic și se băga peste tot.
Mihail a mers în hol să ia uneltele. A răsucit șuruburile dintr-un borcan, a pornit șurubelnița electrică. A înșurubat ușa la loc. Perfect! Mihail a legănat ușa într-o parte și în alta. Ținea ca nouă! I-a plăcut senzația unei unelte în mâini. A făcut o tură prin apartament — cine știe, poate mai era ceva pe cale să cadă.
Și-a amintit că demult îi promisese Anei să agațe o tablă. Ea stătea singuratecă lângă perete, deși trebuia să fie agățată deasupra mesei. Mihail a găsit un șurub potrivit. A luat o diblu, a găurit peretele. A băgat diblul, a înșurubat șurubul. Totul a ieșit perfect. A agățat tabloul. Și atunci a văzut ce era pe el. Era o ninsoare aprigă, o femeie mergea ținând de mână un copil. Doar doi. Nu era a treia persoană pe tablă. Nu era niciun bărbat care să țină în mâna lui cealaltă a copilului. Ce geniu a desenat asta? Soția lucra într-o galerie, se pricepea la artă. Mihail a făcut o grimasă, ca de durere de dinți, și s-a întors cu fața de la tristul tablou de iarnă.
Telefonul și-l lăsase în geaca groasă. În buzunarul interior vibra telefonul — sunetul fusese oprit de Mihail. Pe ecran scria „Elena, depozit” chiar și prin căptușeală. El nu auzea telefonul. Se plimba prin cameră cu gândurile încurcate. Deodată a apărut o suspiciune că făcea ceva greșit. Nu corect.
În mașina din fața blocului, Elena începuse deja să se încingă. Nu știa în ce apartament locuia Mihail. Dar el aduna lucrurile prea mult timp. Elena a decis să sune. Sunetele de apel mergeau, dar interlocutorul nu se grăbea să răspundă. Elena își mușca buza. S-a făcut răcoare. A pornit motorul, a dat căldura la maximum. Bine, mai așteaptă… ea așteptase jumătate de an această zi.
Mihail a făcut o tură cu șurubelnița prin tot apartamentul, a strâns ușile dulapurilor, a înșurubat balamalele ușilor dintre camere. Unde erau Ana cu Andrei? Chiar să se plângă iar mamei lui de el? Soția lui, ce să mai! Niciun fel de înțelegere cu propriul soț.
Mihail a dat din degete la întrerupătoare în toate încăperile. În bucătărie s-a ars un bec în tavan. Unul dintre opt. Își amintea clar că cumpărase unul nou. A găsit becul în sertar și l-a înșurubat în locul celui ars. Bucătăria a devenit imediat mai primitoare, parcă. Poate un ceai?
S-a dus să-și spele mâinile. Spăla și se uita la cele trei periuțe din pahar. Trebuia să-și ia periuța lui. Sau să cumpere una nouă? Învăluit în aceste gânduri, a șters oglinda de deasupra chiuvetei. Apa se scurgea greu… Mihail a găsit ventuză după toaletă și a desfundat, pe lângă, și chiuveta. Curățenie!