— Totul este clar, Ioana!
Și Elena trebuie să umble în zdrențe? — țipa soacra. — Așa să fie.
Dacă asta va continua… Dar nu a mai apucat să termine, pentru că Raluca a închis telefonul. — Mai vreau și eu așa ceva!
Nu o să-mi dea mie ultimatumuri.
În apartamentul meu să-mi spună ce să fac?! — indignarea Ralucăi nu avea limite.
Raluca s-a măritat cu Mihai la un an după divorțul de primul ei soț.
Fiica Ioana — o fetiță de nouă ani — a rămas cu ea.
Fostul soț, Andrei, plătea pensie alimentară, o vedea des pe fiică și îi făcea cadouri.
Mihai, înainte de a se căsători cu Raluca, fusese și el căsătorit și avea o fiică, Elena, tot de nouă ani.
Când s-au cunoscut, Mihai și Raluca s-au mirat de această coincidență.
Și au decis că este destinul.
Elena locuia cu fosta soție a lui Mihai, Gabriela.
Mihai plătea o pensie alimentară pentru fiică aproximativ de aceeași valoare ca și fostul soț al Ralucăi pentru Ioana.
Locuiau în apartamentul moștenit al Ralucăi, un apartament spațios cu două camere.
Mihai nu avea propria locuință, deținea doar o cotă parte din apartamentul mamei sale, care locuia în apropiere.
În familie nu existau certuri sau conflicte.
Fostul soț al Ralucăi lua uneori Ioana în weekend cu cazare peste noapte.
Fetiței îi plăceau mereu aceste excursii, își iubea foarte mult tatăl, dar avea o relație bună și cu tatăl vitreg, fiind o fetiță bună și cuminte.
La rândul ei, Elena venea des în weekend la Raluca și Mihai, însă mama ei nu o lăsa să doarmă acolo.
Mihai ieșea cu fiica lui, o ducea la cinema, la cafenea și prin magazine, îi cumpăra haine noi și jucării.
Până la un moment dat, toți trăiau destul de armonios.
Deoarece veniturile familiilor erau cam egale, fetițele primeau adesea aceleași lucruri și cadouri.
— Raluca, spune-mi, unde i-ai cumpărat Ioanei acea păpușă frumoasă?
Vreau să cumpăr și Elenei una la fel, — întreba Mihai.
Raluca îi trimitea soțului un link către jucăria din magazinul online.
Se întâmpla și invers.
Ea însăși îi cerea lui Mihai ajutor.
De exemplu, cu cumpărarea uniformei școlare.
— Din ce magazin a cumpărat Gabriela sarafanul școlar al Elenei?
E minunat, vreau să-i iau Ioanei unul la fel, — întreba Raluca soțul.
— Acum întreb, — răspundea soțul, scoțând telefonul să o sune pe fosta soție.
Deși fetițele creșteau aproape una lângă cealaltă, se întâlneau rar și se comunicau foarte puțin.
Probabil din această cauză sau din alt motiv, nu s-a legat o prietenie specială între ele, doar o comunicare politicoasă: erau foarte bine crescute.
Când fetițele au împlinit treisprezece ani, Mihai a aflat că Gabriela se pregătește să se mărite.
Ea este femeie liberă, are dreptul, — a spus Raluca ridicând din umeri.
— Eu însă mă îngrijorez cum va primi noul soț pe Elena și cum se va simți ea, — a spus Mihai îngrijorat. — Se poate întâmpla orice.
— Dacă vrea Dumnezeu, totul va fi bine, nu te stresa înainte de vreme.
Gabriela este tânără și vrea să-și aranjeze viața personală, — a răspuns Raluca.
Dar Mihai tot era neliniștit și, după cum s-a dovedit, pe bună dreptate.
La un an după căsătorie, Gabriela a anunțat că soțul ei nou este mutat într-o altă funcție în alt oraș, la Constanța.
Ce condiții vor fi acolo, nu știe încă și, prin urmare… nu intenționează să ia cu ea pe Elena (pentru moment).
— Ea are tată! — a declarat Gabriela lui Mihai. — Am crescut-o, am hrănit-o, am îngrijit-o atâția ani, acum este rândul tău.
Ajută-mă pentru o vreme.
În plus, fetița are aici școală, anturaj, prieteni.
O mutare atât de mare va fi un stres enorm pentru copil.
Și, în general, cred că ar fi bine să termine școala aici, iar apoi să intre la facultate.
Și acolo unde mă duc eu încă nu se știe dacă există facultăți… Când va deveni independentă, se va muta în apartamentul meu.
Până atunci o voi da în chirie ca să obțin venituri.