Seara ne-am instalat tabăra în apropiere, iar prietenele mele — Ioana Popescu și Elena Dumitrescu — împreună cu mine am început să ne aprindem de dorința de a o vizita pe această bătrânică misterioasă. „Hai la ea, să ne facă o ghicitoare!” — am hotărât noi, trei tinere naive.
Antrenorul nu ne-a permis să mergem și, desigur, nu ne-a dat caii.
Dar am fugit oricum, pornind pe jos.
Era cam înfricoșător să mergem singure, așa că am convins doi băieți — Vlad Ionescu și Andrei Marinescu — să ne țină companie.
Am ajuns surprinzător de repede, de parcă cineva ne-ar fi împins de la spate.
În curte ne-a întâmpinat bătrânica, deloc ca o vrăjitoare din povești: mică, uscată, cu un zâmbet blând și cu un batic alb curat pe cap.
Fața îi era brăzdată de riduri, dar ochii… ochii erau tineri, de un albastru aprins, ca cerul după furtună.
— Bună ziua, — ne-am salutam ezitant.
— Bună ziua, copilașilor, — ne-a răspuns ea blând. — Intrați în casă.
Înăuntru era surprinzător de primitor: pe podea erau covorașe țesute manual, pe pereți prosoape brodate, iar într-un colț icoane cu o candelă aprinsă.
Bunica s-a închinat, iar noi, rușinate, am ezitat la prag, pierzându-ne toată curajul.
— V-am așteptat, — a spus ea, privindu-ne direct în ochi. — Ce doriți să aflați?
Adunându-mi curajul, am făcut un pas înainte:
— Povestiți-ne despre viitorul nostru.
— Eu nu prezic viitorul, — a răspuns ea. — Doar Domnul știe totul.
Dar ceva pot să vă arăt.
— M-a privit intens în ochi. — Planurile și visele tale se vor schimba curând.
Peste două luni vei merge pe un alt drum, vei învăța în alt loc, te vei căsători cu altcineva și vei pleca într-un oraș străin.
Vei avea doi copii, născuți în același an.
— Vei avea doi copii născuți în același an.
— Cum adică?
— Gemeni? — m-am mirat eu.
— Nu știu, — a zâmbit ea misterios. — Mai târziu te vei întoarce în locurile natale.
Îți vor reveni multe încercări, dar amintește-ți: Dumnezeu nu dă încercări peste puterile omului.
Vei trece peste toate și vei trăi mult timp.
Doar data nașterii tale este neclară.
— Când te-ai născut?
— Pe 5 aprilie 1972, — am răspuns eu.
— Nu, în aprilie în acel an încă nu te năștea, — a clătinat din cap bătrânica.
Am început să mă simt neliniștită.
Mi s-a învârtit capul, iar Vlad Ionescu m-a scos afară, la aer curat.