„Este… uimitor”, a spus Andreea, cu greu găsind cuvintele. „Sunteți… un adevărat scriitor”. Mihai Ionescu a zâmbit.
„Mă bucur că v-a plăcut”.
„Dar… de ce ați scris tocmai această poveste?”
„Pentru că este reală. Pentru că dumneavoastră mi-ați schimbat viața, Andreea. Mi-ați redat încrederea în mine, în bine, în faptul că, chiar și în cea mai puternică furtună, poți găsi căldură și înțelegere”.
Andreea s-a uitat în ochii lui. Nu mai era tristețe și oboseală în ei.
Pentru că ea este adevărată. Pentru că mi-ați schimbat viața, Andreea.
Andreea i-a privit în ochi. Nu mai era nici urmă de tristețe sau oboseală în ele. Acum străluceau de speranță și recunoștință.
„Nu am făcut nimic”, a spus ea încet. „Doar am deschis ușa.”
„Uneori, atât e de-ajuns ca să schimbi viața cuiva”, a răspuns Mihai Ionescu.
Au stat în tăcere, privindu-se unul pe celălalt. Între ei apăru ceva mai mult decât o simplă recunoștință. Era un sentiment de apropiere profundă, de înțelegere, de atracție. „Andreea…” a început Mihai Ionescu, dar s-a oprit, neștiind cum să-și exprime sentimentele.
„Știu”, a întrerupt-o Andreea. „Și eu simt la fel.”
Mihai Ionescu s-a apropiat de ea și i-a luat mâinile în ale sale. Atingerea lui era caldă și tandră.
„Nu știu ce va fi mai departe”, a spus el. „Dar știu că vreau să fiu alături de tine.”
„Și eu vreau să fiu alături de tine”, a răspuns Andreea.
Au stat îmbrățișați, ținându-se de mâini, privind cum primele raze ale soarelui pătrund printre nori, inundând camera cu lumină caldă. Afară ciripeau păsările, vestind o nouă zi. O zi care promitea să fie începutul unui nou capitol în viața lor.
Viscolul care adusese pe Mihai Ionescu în casa Andreei s-a potolit. Dar nu a lăsat în urmă doar troiene de zăpadă, ci ceva mult mai prețios – speranța iubirii, a fericirii, a faptului că, chiar și în cea mai rece noapte, poți găsi căldura unei inimi omenești.
Au trecut mulți ani de atunci. Andreea și Mihai Ionescu s-au căsătorit și au rămas să locuiască în Voineasa. Mihai Ionescu a scris multe alte cărți, devenind un scriitor cunoscut. Andreea a continuat să ajute oamenii, dăruindu-le căldură și grijă. Casa lor a fost mereu deschisă pentru cei care aveau nevoie de ajutor, de sprijin, de o simplă participare omeniască.
Și de fiecare dată când afară se dezlănțuia viscolul, Andreea își amintea acea noapte când o bătaie în ușă i-a schimbat viața. Știa că uneori soarta ne trimite „oaspeți neașteptați” pentru a ne aminti că, chiar și în cele mai dificile situații, este important să nu ne închidem inima, ci să o deschidem către ceva nou, necunoscut, frumos.