Dar nu, trebuie să mă pregătesc, să merg până în celălalt capăt al orașului, să mimez dispoziția festivă.
Și Constanța nici măcar nu pare amenajată.
Oare măcar va ghici să curețe paharele de cristal sau o să bem șampanie din cele tulburi?
Șampanie… Probabil a uitat că eu beau doar demi-dulce…
O să opresc să cumpăr pentru orice eventualitate…”
Ajungând la blocul unde prietena locuia în Constanța, Ioana Marinescu remarcă pentru sine că blocul aproape că nu era locuit: doar câteva lumini erau aprinse.
„Etajul treisprezece.
Sper că funcționează liftul” – i-a trecut prin minte.
Ioana Marinescu încetinise, se uită la ceas: ora era 23:20… Așteptă încă vreo zece minute fără motiv și intră în hol.
Liftul funcționa… Apasă butonul… Păși înăuntru.
După ea, în cabină urcă cineva: Ioana Marinescu îl înțelege după foșnetul din spate și curentul rece de aer.
În fața ei stătea Crăciun!
„La mulți ani, frumoaso!” – o salută vesel, – sper să încăpem toți?
Ioana Marinescu, observând că personajul de Revelion ținea mai multe cutii de pizza, întrebă cu dispreț:
– Acum astea sunt cadourile?”
[Диалог: Или вы разносчик пиццы? – Нет, – весело ответил неожиданный попутчик, не реагируя на колкие слова…]
— Sau ești curier de pizza?
— Nu, — a răspuns vesel neașteptatul însoțitor, fără să reacționeze la cuvintele ironice ale fetei, — un prieten m-a invitat în vizită.
Așa că m-am gândit să fac o surpriză și să vin costumant în rolul lui Crăciun.
Anul Nou e aproape!
Abia a rostit aceste cuvinte că liftul a scârțâit urât și s-a oprit…
— Ei bine, gata, am ajuns, — s-a întors Crăciun spre ușă, pregătindu-se să iasă, dar ușa nu s-a deschis.
— Opa, se pare că am rămas blocați…
— Cum adică blocați? — a exclamat Ioana Marinescu și a început să apese frenetic toate butoanele.
Crăciun și-a păstrat calmul:
— Nu are rost să te agiți așa, draga mea!
Șansele ca liftul să se deschidă după astfel de manevre sunt destul de mici.
A apăsat butonul pentru a chema operatorul liftului, dar nimeni nu a răspuns la semnal.
E clar: cine s-ar mai afla în cabina operatorului chiar înainte de Anul Nou?
Ioana Marinescu era pe punctul de a plânge.
Gândul că va întâmpina Anul Nou în această cușcă, și încă cu cineva necunoscut, o ucidea pur și simplu.
Pentru cine, întrebarea este, s-a aranjat cu o rochie superbă, și-a făcut coafura, a urcat pe tocuri înalte?
Fata a început să lovească cu pumnii pereții liftului, ca să-și elibereze furia și supărarea.
— Nu merită să te enervezi atât, — a auzit cuvintele lui Crăciun ca într-un vis, — aici va fi foarte cald în curând.
Și cel mai probabil ne vor elibera abia foarte târziu.
La urma urmei, tot trebuie să sărbătorim Anul Nou.
— Cum poți să spui așa ceva? — s-a indignat Ioana Marinescu.
— Și ce propui tu?