Andrei Popescu și Elena Ionescu au primit cheile de la noul apartament la mijlocul lunii decembrie.
Andrei Popescu, fiind un tip pragmatic, a propus să se mute abia în ianuarie, spunând că nu prea îi vine să se agite înainte de Anul Nou și că apartamentul închiriat este plătit până la sfârșitul lunii. Elena Ionescu, o fată mai romantică, a refuzat categoric și a declarat:
– Ne mutăm peste o săptămână!
Măcar parțial!
Vreau să întâmpin Anul Nou în casa mea!
E atât de minunat, înțelegi?!
Noi și primii noștri oaspeți!
– Ce oaspeți? – a murmurat nemulțumit Andrei Popescu, înțelegând că va trebui să accepte planul soției, deoarece e complet inutil să te cerți cu ea.
– Acum o să afli! – a luat Elena telefonul în mână – Ioana Marinescu, salut!
Ne-au dat cheile!
Aham!
Hai să întâmpinăm Anul Nou împreună!
La noi!
Fără nicio obiecție!
E primul nostru An Nou în apartamentul nou!
Ești prietena mea sau nu?
Ei bine, acum e mai bine.
Gata, am înțeles.
– Și de ce ai chemat-o? – Andrei Popescu s-a enervat vizibil.
– Cum adică?
Ea e singura mea prietenă!
– Prietena ta, Ioana Marinescu, e o plictiseală și o persoană extrem de pretențioasă.
Îți va strica toată sărbătoarea.
– Nu o va strica.
De fapt, nu a fost mereu așa.
Dacă ai vedea cum mergeam în drumeții lungi, în ce condiții trăiam, cum Ioana Marinescu mânca cartofi copți: avea obrajii negri de la fum.
Nu era deloc pretențioasă!
Era întotdeauna sufletul petrecerii.
[OVRLAP_URMĂTOARE: atmosfera: Radia din interior!
– Greu de crezut, – a răspuns Andrei Popescu.
– Apoi și-a întâlnit Mi…]
Nu se sfia de nimic! Ea a fost mereu sufletul petrecerii.
Strălucea din interior! – Abia pot să cred, răspunse Andrei Popescu. – Apoi și-a întâlnit pe Mihai Georgescu, i-a acordat încredere, iar el a trădat-o.
Așa că prietena mea s-a închis în sine, față de toată lumea.
Ca o păpușă matrioska: are multe straturi, dar cea adevărată este adânc în interior.
Sper că cineva o va găsi… – Cine? – Andrei Popescu făcu o grimasă, – ea se poartă într-un fel care sperie bărbații. – Atunci e vina bărbaților.
Mi-ar plăcea să o prezint Ioanei Marinescu pe cineva cu adevărat vrednic!
Ascultă, cheamă-l la noi de Revelion pe Alexandru Vasilescu.
Poate se vor plăcea unul pe altul. – Bine, îl voi chema.
Dar cu o condiție. – Care? – Elena Ionescu se prefăcu că se supără, trăgându-și buzele în față. – Eu de Revelion comand pizza.
Și tu vei avea mai puțină treabă la gătit. – Șmecheră, – zâmbi Elena Ionescu, – înțelegem, pizza-manul meu drag…
Pe 31 decembrie, Ioana Marinescu, pregătindu-se să meargă în vizită, se gândea iritată: