„Ah, Ioana Marinescu asta!
Mi-a stricat toate planurile.
Atât de mult voiam să petrec Revelionul liniștită, acasă.
Să pregătesc o salată, să coc pește și să mă uit la televizor până dimineața.
Dar nu: trebuie să mă îmbrac, să merg până în celălalt capăt al orașului, să fac pe fața veselă.
Și apartamentul nici măcar nu pare pregătit.
Oare o să-și dea seama să curețe paharele de cristal sau o să bem șampanie din cele tulburi?
Șampanie… probabil a uitat că eu beau doar semi-dulce…
O să opresc să cumpăr, să am de rezervă…”
Ajungând la blocul unde prietena primise apartamentul, Elena Ionescu observă că clădirea e aproape goală: doar în câteva apartamente era lumină.
„Etajul treisprezece.
Sper să funcționeze liftul” – îi trece prin minte.
Elena Ionescu încetinește, se uită la ceas: ora este 23:20… Așteaptă încă vreo zece minute, apoi intră în hol.
Liftul funcționează… Apasă butonul… Pășește în cabină.
După ea, intră cineva: Elena Ionescu își dă seama după foșnetul din spate și suflul rece.
În fața ei stă Moș Crăciun!
– La mulți ani, frumoaso! – o felicită vesel. – Sper că o să încăpem?
Observând că personajul de sărbătoare ține în mâini câteva cutii cu pizza, Elena Ionescu întreabă cu dispreț:
– Acum așa sunt cadourile?
— Sau ești curier de pizza?
— Nu, — a răspuns vesel neașteptatul însoțitor, fără să se supere pe vorbele ironice ale fetei, — un prieten m-a invitat în vizită.
Așa că m-am gândit să fac o surpriză și să apar îmbrăcat în Moș Crăciun.
Anul Nou e chiar după colț!
Abia a rostit aceste cuvinte, că liftul a scârțâit enervant și s-a oprit…
— Ei bine, am ajuns, — s-a întors Moș Crăciun spre ușă, pregătindu-se să iasă, dar ușa nu s-a deschis.
— Opa, se pare că am rămas blocați…
— Cum adică blocați? — a exclamat Elena Ionescu, apăsând frenetic toate butoanele din lift.
Moș Crăciun a rămas calm:
— Nu faceți așa, dragă!
Șansele ca liftul să se deschidă după astfel de manevre sunt foarte mici.
A apăsat butonul de apel al operatorului liftului, dar nimeni nu a răspuns la semnal.
E clar: cine ar sta în cabina liftului chiar înainte de Anul Nou?
Elena Ionescu era aproape în lacrimi.
Gândul că va petrece Anul Nou în această cușcă, și încă cu cineva necunoscut, o măcina pur și simplu.
Pentru cine oare s-a îmbrăcat în rochia aceea splendidă, și-a făcut coafura, a urcat pe tocuri înalte?
Fata a început să bată cu pumnii pereții liftului, ca să-și descarce furia și dezamăgirea.
— Nu merită să te stresezi și să te enervezi așa, — a auzit în ceață cuvintele Moșului, — curând o să fie foarte cald aici.
Și cel mai probabil nu ne vor elibera prea curând.
Hai să ne așezăm comod.