Până la urmă, tot trebuie să sărbătorim Anul Nou.
— Cum poți să spui asta? — s-a indignat Elena Ionescu.
— Și ce propui?
Să strigăm după ajutor?
Hai să scoatem ce-i mai bun din această aventură!
Propun să începem prin a da jos hainele groase.
Moș Crăciun și-a dat jos halatul roșu, căciula și barba, și s-a transformat într-un bărbat destul de atrăgător, cam de vârsta Elenei Ionescu.
— Ei bine, hai să ne cunoaștem, — i-a spus el fetei, — mă numesc Vlad Dumitrescu.
Dar tu?
— Elena Ionescu…
— Deci, Elena, să întindem masa!
De foame sigur nu murim — uite câtă pizza am.
Eu, sincer, nu sunt mare fan, dar prietenul meu e pur și simplu obsedat de ea.
El a făcut toate comenzile astea.
Păcat că nu am adus și ceva băuturi alcoolice.
Elena Ionescu a scos tăcută din geantă o sticlă de șampanie…
— Ura!
Suntem salvați! – exclamă Vlad Dumitrescu. Își dă jos geaca, întinde cu un gest larg halatul roșu de Crăciun deja desfăcut pe podea și, cu voie bună, propune:
– Așezați-vă!
Cu tocurile înalte nu veți rezista mult. Elena Ionescu deschide blana, își scoate cizmele și, surprinzându-se pe sine, se așază cumințel… pe podeaua liftului.
– Ei bine, o masă excelentă! – spune Vlad Dumitrescu, încercând să-i îmbunătățească dispoziția Elenei Ionescu. – Păcat că nu avem pahare de șampanie.
Va trebui să bem direct din sticlă.