Să pregătesc o salată, să coc pește și să mă uit la televizor până dimineața.
Dar nu, trebuie să mă îmbrac, să mă duc în celălalt capăt al orașului, să fac pe fericita de sărbătoare.
Și apartamentul ei nici măcar nu pare pregătit.
Oare o să se gândească să curețe paharele de cristal sau o să bem șampanie din pahare tulburi?
Șampanie… Probabil a uitat că eu beau doar demi-sec…
O să opresc să cumpăr, așa, de siguranță…”
Ajungând la blocul unde prietena primise apartamentul, Ioana Dumitrescu observă că clădirea era aproape goală: doar câteva apartamente erau luminate.
„Etajul treisprezece.
Sper că funcționează liftul”, i-a trecut prin minte.
Ioana Dumitrescu a încetinit, s-a uitat la ceas: era ora unsprezece douăzeci… Dintr-un motiv oarecare a mai așteptat zece minute și a intrat în hol.
Liftul funcționa… A apăsat butonul… A pășit în cabină.
După ea a intrat cineva: Ioana a înțeles asta după foșnetul din spate și suflul rece…
În fața ei stătea Moș Crăciun!
– La mulți ani, frumoaso! – o salută vesel, – sper să încape toți?
Ioana, observând că personajul de sărbătoare ținea în mâini câteva cutii cu pizza, întrebă cu dispreț:
– Acum acestea sunt cadourile?”
Sau ești livrator de pizza?
— Nu, — a răspuns vesel neașteptatul însoțitor, fără să se supere la cuvintele tăioase ale fetei, — un prieten m-a invitat în vizită.
Așa că m-am gândit să fac o surpriză și să apar îmbrăcat în Moș Crăciun.
Anul Nou e aproape!
Abia a rostit aceste cuvinte, că liftul a scârțâit urât și s-a oprit…
— Ei bine, gata, am ajuns, — s-a întors Moș Crăciun spre ușă, pregătindu-se să iasă, dar ușa nu s-a deschis.
— Opa, se pare că am rămas blocați…
— Cum adică blocați? — a exclamat Ioana Dumitrescu și a început să apese frenetic toate butoanele.
Moș Crăciun și-a păstrat calmul:
— Nu are rost, dragă!
Șansele ca liftul să se deschidă după astfel de manevre sunt foarte mici.
A apăsat butonul de apel al operatorului, dar nimeni nu a răspuns.
Normal: cine ar sta la cabina operatorului chiar înainte de Anul Nou?
Ioana Dumitrescu era aproape să izbucnească în lacrimi.
Gândul că va întâmpina Anul Nou în această cușcă, încă neștiind cu cine, o înspăimânta de-a dreptul.
Pentru cine, se întreba ea, s-a îmbrăcat în rochia aceea superbă, și-a făcut coafura, a urcat pe tocurile acelea imense?
Fata a început să bată cu pumnii în pereții liftului, pentru a-și elibera furia și supărarea.
— Nu merită să te stresezi și să te enervezi așa, — i-a auzit cuvintele lui Moș Crăciun, ca prin ceață, — curând aici o să fie foarte cald.
Și cel mai probabil ne vor elibera abia peste mult timp.
Hai să ne așezăm cumva.
La urma urmei, trebuie totuși să întâmpinăm Anul Nou.
— Cum poți să spui asta? — s-a indignat Ioana Dumitrescu.
— Și ce propui?