Să strigăm după ajutor?
Hai să scoatem ce e mai bun din această aventură!
Propun să începem prin a ne dezbrăca de hainele groase.
Moș Crăciun și-a scos halatul roșu, căciula și barba și s-a transformat într-un bărbat destul de simpatic, cam de vârsta Ioanei Dumitrescu.
— Ei bine, să ne cunoaștem, — i-a spus el fetei, — mă numesc Alexandru Marinescu.
Dar tu?
— Ioana Dumitrescu…
— Ei bine, Ioana Dumitrescu, să punem masa!
De foame sigur nu vom muri — uite câtă pizza am adus.
Eu nu sunt mare fan, dar prietenul meu e pur și simplu obsedat de ea.
El a comandat toată această frumusețe.
Păcat că nu am luat cu mine și ceva alcool.
De fapt, chiar voiam…
Ioana Dumitrescu a scos tăcută din poșetă o sticlă de șampanie…
— Ura!
— Suntem salvați! — a exclamat Alexandru Marinescu.
Și-a scos geaca și, cu un gest larg, a întins-o peste deja…
„Suntem salvați!” – exclamă Alexandru Marinescu. Își dă jos geaca, o întinde cu un gest larg peste halatul roșu de Anul Nou deja desfășurat pe podea și, cu un ton voios, îi propune:
— Așezați-vă! Pe tocurile acestea înalte nu veți rezista mult.
Ioana Dumitrescu descheie blana, își scoate cizmele și, surprinzându-se pe sine, se așază cuminte… pe podeaua liftului.
— Ei bine, un excelent „masă”! — spune Alexandru Marinescu, încercând să-i ridice Ioanei moralul. — Păcat că nu avem pahare de șampanie.
— O să bem direct din sticlă.
— Cum ți se pare perspectiva? — întreabă el.
— Spune pe șleau: o să bem din gură! — zâmbește ea amar și scoate o a doua sticlă. — Atunci fiecare din sticla lui!
— Sunt de acord! — râde vesel Alexandru Marinescu. — Să întâmpinăm Anul Nou așa cum se cuvine, doar puțin atipic.
— Apropo, cât e ceasul?
— Trei minute până la miezul nopții…
Tinerii se ridică, ciocnesc sticlele de șampanie și, rostind „La mulți ani!”, beau primele câteva înghițituri.
De aici totul decurge lin: șampania și-a făcut efectul…
Treptat, Alexandru Marinescu și Ioana Dumitrescu au început să vorbească, povestindu-și unul altuia câte ceva despre ei.
Pentru a trece timpul, cântau colinde de copii, își aminteau ghicitori de Anul Nou și chiar încercau să danseze…
Pe parcurs, ridicau din când în când toasturi și mâncau cu poftă pizza.
Ioana Dumitrescu nu mai băga de mult în seamă din ce sticlă mai bea.
Când șampania aproape s-a terminat, Alexandru Marinescu a propus:
— Poate facem un toast fratern?
În cele din urmă, spre dimineață, Ioana Dumitrescu a adormit liniștită în brațele lui Alexandru Marinescu, pe podeaua liftului.
Așa au și fost „descoperiți” la ora șase dimineața: liftierul a găsit apelul făcut înainte de Revelion.
Imaginea era memorabilă: o tânără aranjată, dar dezordonată, și un bărbat ușor îndoit dormeau îmbrățișați pe podea.