Femeia ridică indiferent din umeri și continuă să mestece. — Ai probleme cu picioarele?
Sau poate și tu ai artrită? — întrebă ea cu un zâmbet ironic. — Nici nu pare. — Nu, dar… — Vezi? Eu însă sunt bolnavă.
Invalidă, ca să spunem așa.
Tu nu ai să superi o persoană cu dizabilități, nu-i așa? — femeia oftă teatral și își puse mâna pe piept.
În compartiment au intrat încă două pasagere — o mamă tânără cu o fetiță de vreo șase ani.
Au luat loc peste drum.
Fetița privea cu interes ce se întâmpla, schimbând privirea de la Elena la femeia rotundă. — Mamă, de ce stă tătușa în hol? — întrebă ea tare. — Șșș, Ioana, — șopti mama, desfăcând lucrurile.
Elena simți că atrage atenția.
Oamenii treceau pe coridor, aruncând priviri în compartiment, unde ea stătea cu geanta și pungile.
Unii o priveau cu milă, alții cu iritare: bloca trecerea. — Ascultați, — spuse Elena, coborând vocea și aplecându-se spre femeie, — înțeleg situația dumneavoastră, dar puteți măcar să cereți permisiunea, nu să mă puneți în fața faptului împlinit.
Femeia rotundă făcu un sunet de dispreț. — Și ce s-ar fi schimbat?
Dacă ai fi permis, aș fi stat jos.
Sau poate că nu i s-ar fi permis, dar tot s-a așezat, pentru că nu avea altă ieșire.
Hai să nu mai pierdem timpul.
Trenul va porni curând, iar tu stai încă în picioare.
Pune-ți lucrurile și urcă sus.
Elena simțea amețeală din cauza căldurii și absurdității situației.
Cineva din hol tuși nerăbdător — încă bloca trecerea. — Totul este în regulă? — a aruncat o privire în compartiment Andrei, un tânăr cu ochii obosiți. — Doamnelor, haideți să ne așezăm, plecăm în două minute. — Aici e o mică neînțelegere, — i s-a adresat Elena. — Această doamnă a ocupat locul meu.
Andrei a oftat adânc — se confrunta des cu astfel de situații. — Vă rog să-mi arătați biletele, — a cerut el Elenei.
A verificat datele. — Da, loc la etajera de jos, la fereastră, locul 23.
Dar dumneavoastră? — s-a adresat femeii plinuțe.