— Este pentru tine, Ana — spuse cu căldură soacra, întinzând o cutiuță mică și oferindu-i un zâmbet blând.
Cadoul era modest: o cutie mică, învelită într-o hârtie roșie, lucioasă. La prima vedere, ai fi crezut că e o carte sau un carnet mic cu copertă moale, dar cutia era ușoară ca o pană.
Ana și-a amintit de cadou abia a doua zi, când soțul și soacra plecaseră la muncă. Nu se aștepta la ceva scump din partea soacrei — întotdeauna ducea lipsă de bani. Chiar i se părea surprinzător cum Andrei, soțul ei, crescuse cu un respect atât de mare față de bani. Era chibzuit, chiar puțin zgârcit, ceea ce contrastă puternic cu obiceiurile mamei lui.
Tânăra familie locuia împreună cu soacra deja de trei ani. În tot acest timp, Ana se obișnuise cu caracterul și opiniile ei, învățând să le accepte cu o calmă filosofică. Relațiile din casă erau echilibrate: nimeni nu se amesteca în treburile celuilalt, iar această stare de fapt convenea tuturor. Trei ani de conviețuire făcuseră vecinătatea lor destul de suportabilă.
Andrei strângea cu sârguință pentru avansul la creditul ipotecar și muncea mult. Ana, care era în ultimul an de facultate, încerca și ea să mai lucreze pe ici, pe colo. Nu aveau bani pentru petreceri fastuoase, așa că și-a planificat ziua de naștere modest: să se întâlnească cu prietenele ziua și să stea seara acasă, în cercul familiei.
Prietenele îi dăruiseră mici atenții drăguțe — obiecte decorative, o eșarfă, accesorii pentru casă. Soțul, conform înțelegerii, îi schimbase telefonul. Dar cadoul de la soacră rămânea nedesfăcut. Ana îl luase în mână, dar, amintindu-și de treburile urgente, l-a pus iar pe raft.
Seara, la cină, soacra o privea ciudat pe Ana, zgâlțâia continuu vesela și, în cele din urmă, a întrerupt tăcerea:
— Ei, Ana, ai văzut cadoul meu?
— O, Elena Maria, cu atâta vâlvă m-am și uitat, bine că mi-ai amintit. Mai termin cu vasele și mă uit.
Soacra a dat din cap și s-a uitat la fiul ei, care se uita gânditor la chiftelele de pe farfurie.
— Fiuțule, cum stai cu capitalul inițial pentru apartament?
— Nu prea bine, mamă, am strâns puțin peste jumătate. N-ar fi trebuit să luăm mașină din banii de nuntă, cheltuielile sunt mari, cred că o voi vinde.
— Înțeleg — mama a pus farfuria în chiuvetă, gândindu-se că mai bine nu pune întrebări acum.
La noul loc de muncă, lui Andrei nu-i mergea bine, iar el era foarte îngrijorat. Ana era și ea gânditoare. Mama ei tot mai des suna și o ruga să vină să o ajute sau să-i împrumute bani.