A doua zi, Ana trebuia să meargă la părinții ei să-și sărbătorească ziua. Andrei urma să se întoarcă târziu, așa că Ana s-a pregătit să plece singură.
Drumul era lung, a durat mai bine de o oră și jumătate. De la un capăt la celălalt al Constanței — nu era un traseu rapid. Ana observase încă înainte de nuntă că se cunoscuseră cu viitorul soț în parcul central, chiar la jumătatea drumului dintre casele lor. Pe Andrei îl obosea să o conducă până la ușă și apoi să se întoarcă acasă prin trafic, așa că i-a făcut Ana o propunere. Acum trecea cu autobuzul pe lângă acel parc și zâmbea. Fuseseră vremuri bune. Fără griji.
Să locuiască la părinții soției nu era o opțiune. Ei locuiau înghesuiți într-un apartament mic cu două camere, în patru: mama, tata, bunica și sora Anei. Așa că mutatul la soț a fost inevitabil.
Acum, întorcându-se în apartamentul în care se născuse și crescuse, Ana simțea o durere ascuțită, ca și cum ar fi venit în vizită, nu acasă. Mama a întâmpinat-o în prag cu un zâmbet și și-a întins mâinile, pregătită să ia ce trebuia să aducă fiica.
— Ai venit cu mâinile goale?
Ana a ridicat din umeri:
— Ești cu mâinile goale? Ana a ridicat din umeri.
— Ți-am spus că nu-mi convine să car tortul prin tot orașul, ți-am trimis bani ca să cumpărați ceva de mâncare.
— Ah, da — mama parcă și-a adus aminte și a întins un zâmbet forțat. — Atunci du-te, până nu te-ai dezbrăcat, cumpără tort, bem ceai.
Ana a clipit de foarte multe ori. În loc de „La mulți ani, draga mea. Vino la masă…”
Acum Ana înțelegea că, bineînțeles, o așteptau, dar nu plănuiau să pună masa.
În cel mai apropiat supermarket, a stat mult timp în fața rafturilor cu produse de patiserie. Nu-i venea să se întoarcă. Dar Ana s-a adunat și, cumpărând tortul ei preferat, s-a întors acasă.
— E greu de tăiat, e „Napoleon”!
— Da — a confirmat Ana — tortul meu preferat.
— Știu, fata mea, cum se mănâncă?
Din camera surorii s-au auzit voci. Cât Ana fusese la magazin, se pare că la sora ei veniseră musafiri.
— Ioanei i-au venit prietenele — a intervenit mama. Dar Ana și ea văzuse o grămadă de încălțăminte lângă dulap.
— N-ar fi trebuit să invite prietenele, am fi stat în familie.
— Și ce dacă? Ziua ta de naștere a trecut… — mama a ridicat din umeri.
— Te superi? — Ana nu a mai putut să țină — Eu mi-am petrecut ziua așa cum am vrut, ți-am trimis bani și am venit. Oricum voi vă adunați târziu seara.
— Nu ne-am supărat — a intervenit tatăl, închizând fereastra de la bucătărie.
— Nu, desigur. Noi am sărbătorit și ieri. Iar azi hai să bem ceai. Ioana-a-a, ba-a-a — a strigat mama către fiica cea mică și Bunica.