În bucătăria mică și neadaptată pentru ceai nu încăpeau toți. Ana a rămas în picioare lângă fereastră, cedând locul adolescenților. A tăiat tortul în cât mai multe bucăți, mult mai multe decât era planificat. Era mai simplu să împartă tortul la patru. Tatăl era indiferent la dulciuri, nu mânca tort. La sărbători toți primeau mereu câte o bucată mare. Lingurile și furculițele dispăruseră. Ana a căutat mult un tacâm pentru ea.
— Ia o furculiță de unică folosință, e în dulăpior. Ieri a venit vecina, i-am dat aproape toate lingurile și furculițele.
Furculița de plastic a fost picătura care a umplut paharul la această după-amiază de ceai. Ana a început să plângă neașteptat. A pus farfuria pe masa din bucătărie și, ascunzându-și ochii, a început să se pregătească în grabă.
— Trebuie să plec… întârzii deja. Mulțumesc tuturor.
— Ana, așteaptă — s-a trezit mama.
Ana s-a oprit în prag. Dintr-un anumit motiv a simțit că mama pregătise un cadou și acum vrea să i-l înmâneze…
Ana se opri în pragul ușii. Dintr-un motiv oarecare, îi păru că mama pregătise un cadou și dorea să i-l ofere chiar acum.
— Ana, nu-ți schimbi garderoba? Mai ai cizmele negre de anul trecut? Ioanei îi trebuie încălțăminte.
— Nu. Nu o să le dau. Eu merg încă cu ele.
— Dar nu ne dai bani de cizme?
— Da, — spuse mama calm.
— Da, dar noi facem economii.
— Dar noi nu avem cu ce să mergem, eu și tata muncim și nici de mâncare nu ne ajunge, ce să mai vorbim de încălțăminte, iar ea face economii.
— Lasă cu cizmele tale, — în acel moment, Bunica intră în hol.
— La mulți ani, nepoțico! Sănătate, Ana, — Bunica îi băgă în buzunar o bancnotă de o mie.
— Pentru ea sunt bani, iar pentru noi nu.
— Du-te, draga mea, — Bunica o atinse ușor pe umăr. — Du-te. O să întârzii.
— Mulțumesc, bunico, — Ana o sărută pe obraz, cald și moale, al ei.
Pe drum spre apartamentul soțului, unde era și soacra, Ana era tristă. Nu a sunat la ușă, ci a deschis cu cheia ei. Soacra pregătea cina. Mirosul era minunat.
— Ana. Ana, îți poți imagina… E atât de rar să găsești „Napoleon” în magazine, și uite că am dat de el, l-am cumpărat. Știi că-ți place această prăjitură.
— Foarte mult, — Ana încercă să zâmbească.
Soacra putea cumpăra tot ce voia din magazin, nu era zgârcită. Spunea mereu că dacă își poate permite ceva de mâncare, de ce să se refuze?
— Perfect. Doar că încă nu s-a dezghețat complet. Mâncăm mâine sau așteptăm?
Ana nu răspunse, se retrase în camera ei, iar când soțul veni, ea apăru în bucătărie.
Ana nu a răspuns, s-a retras în camera ei, iar când a venit soțul, a ieșit în bucătărie.
— Am pregătit totul, tocmai acum să vină și fiul nostru la masă. Spală-ți mâinile.
Ana s-a așezat în fața lui Andrei și, observând că nu era furculiță lângă farfurie, s-a ridicat să o ia.