— Sunt toate în chiuvetă, așteaptă puțin, — a spus soacra, ieșind în sufragerie, apoi s-a întors cu o furculiță din setul festiv, a șters-o cu un prosop și a pus-o în fața Anei.
— Poftă bună, dragii mei.
Dar Ana simțea un nod în gât. Răsucind furculița frumoasă în mână, nu înțelegea de ce se întâmplă asta. O persoană complet străină o trata cu un respect pe care ea nu-l văzuse niciodată în propria familie.
Ana s-a forțat să pună puțină mâncare în gură și să mestece. Cât de gustoasă și delicată era carnea de pui coaptă în folie și legumele la grătar! Abia acum Ana și-a dat seama cât de flămândă era.
— Taie tortul, Ana, — a cerut soacra, pornind fierbătorul și strângând farfuriile goale. Ana s-a întins spre cutie.
Tortul s-a dovedit la fel de gustos și proaspăt. Blaturile crocante, care încă nu se înmuiaseră de la cremă, aduceau o mare plăcere.
— Eu spăl vasele, — a întins Ana mâna, ca la școală.
— Duceți-vă să vă odihniți, eu spăl, trebuie să termin de văzut emisiunea, începe curând, — a făcut semn soacra.
Andrei a fugit bucuros în camera lui. Ana a rămas, a pus farfuriile în chiuvetă și, cu o sinceră căldură, i-a mulțumit soacrei, oferindu-i un zâmbet cald și luminos.
Mai târziu, în camera ei, privirea Anei s-a oprit iarăși asupra cadoului. S-a apropiat de raft, a luat cutia, s-a așezat pe pat și a început să dezvelească atent ambalajul. Sub straturile de hârtie colorată a descoperit o cutiuță roșie mică — genul în care de obicei se pun bani. Deschizând-o, Ana s-a oprit în loc. Bancnote. Și nu doar câteva — erau multe. A cuprins involuntar gura cu mâna, abia reușind să-și stăpânească emoțiile.
— Andrei… — a strigat ea încet, aproape șoptind.
— Ce? — a răspuns soțul, fără să-și ridice privirea de la telefon.
Dar Ana nu a mai așteptat atenția lui. A ieșit din cameră ca un vârtej și a intrat în bucătărie, unde stătea soacra. Cutiuța era încă în mâinile ei.
— Mulțumesc! — a exclamat Ana, fără să-și ascundă bucuria. S-a aruncat spre soacră, a îmbrățișat-o, a sărutat-o pe ambele obraji, apoi iarăși a strâns-o tare la piept, aproape sărind de fericire.
— Sper că ajunge pentru avansul vostru, — a spus Elena Maria zâmbind blând, puțin jenată. — Nu sunt cel mai darnic sponsor, dar…
— Ajunge, ajunge! Mulțumesc, dragă mea, iubita mea! Cât de mult vă iubesc! — Ana nu se putea opri, îmbrățișând-o iar și iar pe soacră, mulțumindu-i nu atât pentru bani, cât pentru atitudinea însăși.
În acel moment Ana prețuia nu doar darul, ci și disponibilitatea acestei femei, inima ei maternă, gata să ofere totul pentru fericirea fiului și a nevestei lui. Simțea o iubire dezinteresată, o grijă sinceră și o căldură autentică, neînșelată.