Trebuie să plec… Așa a căzut cu un zgomot puternic și s-a spulberat monumentul mamei, pe care îl construisem în imaginația mea de copil.
Am o mamă, am avut noroc — bună, inteligentă, grijulie.
Are un singur fiu, soțul meu, iar eu am devenit fiica ei.
Va avea noroc acest băiețel?
Poate că niște oameni buni îl vor adopta, va crește în iubire și tandrețe, iar poate nu, — fără să se adreseze nimănui, spune încet Elena, — poate chiar va ajunge la oameni răi care îl vor chinui pe băiat.
Sau, poate, ca și când eram mică eu, va sta ascuns după perdea și își va imagina o imagine a mamei… Elena tăcu, privind pe fereastră, unde cădea zăpada.
Noaptea a auzit-o pe Ana plângând.
Dimineața, deschizând ochii, Elena nu a mai găsit fetița.
A plecat totuși, se gândește ea cu tristețe, ah… a plecat.
Ușa scârțâi ușor, lăsând să intre mica Ana.
Au tăcut. — Astăzi mama va veni la mine, — spuse fetița încet, și era cu adevărat o fetiță mică și speriată, — i-am spus totul.
M-am gândit, m-am gândit că ea și tata… că nu mă vor accepta.
Dar ei… tata a spus să nu îndrăznesc să plâng, a zis că sunt curajoasă că nu m-am despărțit de Matei. — Vrei să-l numești Ștefan?
Ana a dat din cap afirmativ. — Locuim în Corbu, mama a zis că după concediul maternal mă voi putea angaja la biroul ei, iar tata… a spus că este atât de fericit, acum este bunic.
Ana vorbea încet, iar Elena o privea și se gândea cum de acest șoricel a reușit să devină mamă… — Elena, iubire… Elena se întoarce, în urma ei aleargă o fată tânără, frumoasă, de statură mică, dar plină de sănătate și vitalitate.
Unde o putea ea vedea? — Ana? — Da.
Și când te-am văzut pe tine… voi, aproape că am înnebunit de bucurie… — Ei bine, cum sunteți?
Bine, anul acesta va merge la școală, iar Ioana? — Și ea bine, tot la școală… Ești măritată?
Văzând inelul de pe deget, întrebă Elena. — Da, am născut și o fetiță.
Bogdan, tatăl copiilor, a venit la noi când Ștefan avea un an… Elena… îți mulțumesc. — Pentru ce? — Și eu am vrut, ca cea care te-a născut pe tine… am vrut să fug, să uit totul, să plec departe—departe… Dar apoi, vocea ta blândă și povestea ta m-au adus în fire.
Am plâns toată noaptea, atât de tare mi-a părut de fetița Oana și de băiețelul meu.
Dimineața am cerut permisiunea să sun la telefon, am sunat la vecini, ei au chemat mama… apoi a venit tata… M-am gândit că mă vor blestema și mă vor alunga, dar nu… Mulțumesc, Elena.
Elena merge spre casă și zâmbește încet, nu trebuie să fie ca la ea, nu trebuie ca copiii să aștepte mama, decât dacă ea nu este la muncă.
Elena grăbi pasul știind că Andrei și Ioana o așteaptă, Mihai va veni mai târziu.
Bună dimineața, dragi ai mei!
Vă îmbrățișez, vă trimit raze de bine și pozitivitate.
Întotdeauna a voastră, Georgiana D.