Când fiului său i s-au împlinit trei ani, Ion a decis că nu mai poate să reziste și a plecat de acasă. El își imagina rolul de tată complet diferit — își dorea un copil liniștit, nu unul ca Andrei.
Andrei s-a dovedit a fi extrem de activ, încăpățânat și absolut de necontrolat. Ioana, mama lui, încerca să facă față, îl ducea pe băiat la medici care puneau diverse diagnostice. Dar, în ciuda tuturor, Andrei era un copil isteț și talentat, deși complet incapabil să stea locului.
Casa era mereu ca un stup gălăgios. Nu puteai lăsa copilul singur nici măcar câteva minute — imediat găsea pe unde să se bage și se expunea pericolului.
Nopțile nici ele nu aduceau liniște. Andrei se trezea adesea cu țipete puternice, iar în casa lor uitaseră de mult ce înseamnă un somn normal.
Greutatea grijilor a căzut în principal pe umerii Ioanei, dar și Ion, involuntar, era parte din acest haos. Sperau că, odată cu împlinirea celor trei ani, băiatul va putea merge la o grădiniță obișnuită, însă medicii nu au permis asta. Familia aștepta rândul pentru un grup specializat, dar nici de acolo nu se vedea o ușurare.
Atunci Ion a hotărât că ajunge. În concepția lui, Ioana era singura vinovată că fiul lor a crescut atât de dificil. „Să se descurce ea acum singură”, se gândea el. Ion era convins că va avea alți copii, dar cu totul diferiți — liniștiți și ascultători. Iar acest copil să rămână problema soției.
Ioana, desigur, s-a întristat, dar nu avea timp de tristeți. Andrei îi stoarcea toate puterile. Și dacă înainte ca soțul să plece reușea să-l ducă câteva ore la activități pentru copii cu probleme asemănătoare, acum această posibilitate dispăruse. Pentru că Ion refuzase să mai plătească.
— Voi plăti pensia alimentară, dar în plus, nimic, — a tăiat el scurt.
— Dar înțelegi că eu încă nu pot să mă angajez. Nici măcar de acasă nu pot să găsesc un job, pentru că nu pot să combin asta cu Andrei, — se revolta Ioana. — Copilul are nevoie de aceste activități, la fel ca și mine! Măcar două ore pe săptămână să trag sufletul.
— Tu ești de vină! — a tunat Ion. — Din cauza ta copilul nostru este de necontrolat! Așa că descurcă-te cum vrei!
Bărbatul a plecat, lăsând-o pe soția lui în lacrimi. Imediat Andrei a sărit la ea cu o întrebare:
— A plecat, — a răspuns Ioana, ștergând lacrimile.
— Mamă, hai să ne jucăm, hai, — i-a tras-o de mână Andrei.
Ioana, ca o umbră, l-a urmat pe copil. Privea cum el răsturna jucăriile, sărea în jurul lor, le împrăștia și se gândea că nu va putea face față.