Andrei și Elena au primit cheile noii lor apartamente la mijlocul lunii decembrie.
Andrei, fiind un tip pragmatic, a propus să se mute în ianuarie, spunând că nu prea are chef să se agite înainte de Anul Nou și că apartamentul închiriat este plătit până la sfârșitul lunii. Elena, o fire mai romantică, a refuzat categoric și a declarat:
– Ne mutăm peste o săptămână!
Măcar parțial!
Vreau să întâmpin Anul Nou în casa mea!
E atât de minunat, înțelegi?!
Noi și primii noștri oaspeți!
– Ce oaspeți? – a murmurat nemulțumit Andrei, realizând că va trebui să accepte planul soției, pentru că era absolut inutil să se certe cu ea.
– Acum vei afla! – a luat Elena telefonul în mână. – Ioana, salut!
Ne-au dat cheile!
Da!
Hai să petrecem Anul Nou împreună!
La noi!
Fără nicio obiecție!
Este primul nostru An Nou în noul apartament!
Ești prietena mea sau nu?
Ei bine, mai bine așa.
Gata, am înțeles.
– Și de ce ai invitat-o? – s-a enervat vizibil Andrei.
– Cum adică?
Ea e singura mea prietenă!
– A ta Ioana e o plictisitoare, cum rar găsești, și extrem de pretențioasă.
O să strice toată petrecerea.
– Nu va strica.
De altfel, nu a fost mereu așa.
Ai fi văzut cum mergeam noi în drumeții lungi, în ce condiții trăiam, cum mânca Ioana cartofi copți: avea obrajii plini de funingine.
Nu se ferea de nimic!
Întotdeauna a fost sufletul petrecerii.
[Elena radia din interior.]
– Greu de crezut, – a răspuns Andrei.
– Apoi a întâlnit pe Mihai ei…
Nu se sfia de nimic! Ea a fost întotdeauna sufletul petrecerii.
Radia dinăuntru! – Cu greu îmi vine să cred, răspunse Andrei. – Apoi a întâlnit pe Mihai, i-a dat încredere, iar el a trădat-o.
Așa că prietena mea s-a închis în sine, departe de toți și de toate.
Ca o păpușă matrioșka: multe straturi, iar cea adevărată e adânc ascunsă în interior.
Sper că cineva o va găsi… – Cine? – se strâmbă Andrei. – Se poartă atât de urât încât bărbații fug de ea. – Atunci aceștia sunt bărbați nepotriviți.
Mi-ar plăcea să o prezint Ioanei cu cineva de valoare!
Ascultă, cheamă-l pe Vlad la noi de Anul Nou.
Și pare să fie singur.
– Bine, îl voi chema.
– Care condiție? – Elena a făcut o grimasă jucăușă.
– Eu de Anul Nou comand pizza.
Și tu vei găti mai puțin.
– Șmecheră, zâmbi Elena, – înțelegem, dragul meu pofticios de pizza…
Pe 31 decembrie, Ioana, pregătindu-se să plece în vizită, se gândea cu iritare: