Cât de mult mi-aș fi dorit să întâmpin Anul Nou liniștită, acasă.
Să tai o salată, să coc pește și să mă uit la televizor până dimineața.
Dar nu, trebuie să mă îmbrac, să mă duc în cealaltă parte a orașului, să fac pe cineva veselă.
Și apartamentul nici măcar nu pare pregătit.
Oare măcar o să știe să curețe paharele de cristal sau o să fim nevoite să bem șampanie din pahare tulburi?
Șampanie… Probabil a uitat că eu beau doar semi-dulce…
O să opresc să cumpăr, să fiu sigură…”
Ajungând la blocul unde prietena ei primise apartamentul, Ioana a observat că locuințele erau aproape goale: doar câteva apartamente aveau luminile aprinse.
„Etajul treisprezece.
Sper că Constanța e acasă”, i-a trecut prin minte.
Ioana a încetinit, a verificat ora: 23:20… A așteptat încă vreo zece minute și a intrat în hol.
Constanța e acasă… A apăsat butonul… A pășit înăuntru.
După ea a intrat cineva în lift: Ioana a înțeles asta după foșnetul din spate și suflul rece de aer.
În fața ei stătea Moș Crăciun!
– La mulți ani, frumoaso! – a urat el vesel, – sper să încăpem toți?
Ioana, observând că personajul de sărbătoare ținea în mâini mai multe cutii cu pizza, a întrebat cu dispreț:
– Acum astea sunt cadourile?
— Sau ești livrator de pizza?
— Nu, — a răspuns vesel neașteptatul însoțitor, fără să reacționeze la cuvintele tăioase ale fetei, — un prieten m-a invitat în vizită.
Așa că am decis să fac o surpriză și să vin costumându-mă în Moș Crăciun.
E Anul Nou, nu-i așa! Abia a rostit aceste cuvinte că liftul Constanța a scârțâit urât și s-a oprit…
— Ei bine, am ajuns, — s-a întors Moș Crăciun spre ușă, pregătindu-se să iasă, dar ușa nu s-a deschis.
— Opa, se pare că am rămas blocați…
— Cum adică blocați? — a exclamat Ioana Marinescu și a început să apese frenetic toate butoanele.
Moș Crăciun rămânea calm:
— E inutil, draga mea!
Șansele ca liftul Constanța să se deschidă după asemenea manevre erau foarte mici.
A apăsat butonul de apel al operatorului, dar nimeni nu a răspuns.
Normal: cine ar sta în cabina liftului chiar înainte de Anul Nou?
Ioana Marinescu era pe punctul de a plânge.
Gândul că va petrece Anul Nou în această cușcă, și încă cu cineva necunoscut, o măcina de durere.
Pentru cine, se întreba ea, s-a îmbrăcat în rochia aceea superbă, și-a făcut coafura, a încălțat tocurile înalte?
Fata a început să lovească cu pumnii pereții liftului Constanța, ca să-și verse furia și supărarea.
— Nu merită să te stresezi și să te enervezi așa, — a auzit cuvintele lui Moș Crăciun, ca din ceață, — aici va fi foarte cald în curând.
Și cel mai probabil ne vor elibera abia peste mult timp.