Elena Ionescu stătea în fața ușii apartamentului ei și, cu groază, răsucea cheia în broască. Nu se potrivea. A încercat din nou, încet, străduindu-se să nu intre în panică. Niciun rezultat. Buzele îi tremurau, palmele îi transpirau. Cheile nu se potriveau. Ușa era încuiată.
Ea și Andrei Popescu locuiau aici de șapte ani. Totul în acest apartament îi era familiar: ușa de intrare gri, colțurile tocului scorojite, zgârietura lăsată de primul lor câine, care nu se adaptase niciodată. Aici își petrecuse serile, călcând cămășile soțului ei, adormind în dormitorul lor comun. Dar acum nu era lăsată să intre.
Elena a scos telefonul și a format numărul lui Andrei Popescu. Tonurile de apel se auzeau, dar nimeni nu răspundea. A încercat din nou. Și iar. Tot fără rost. Telefonul era închis.
— S-a întâmplat ceva? — se auzi o voce din spate.
Se întoarse brusc. Era vecina de pe palier, Maria Popa. Elena o cunoștea de mult timp: o femeie bătrână și singură, care observa tot și afla mereu prima noutățile din bloc.
— Eu… nu pot să intru acasă… — a reușit să spună Elena cu nodul urcându-i în gât.
Maria Popa a privit-o cu compasiune și a oftat adânc:
— Fata mea, păi zăvorul e nou acum…
— Nou?! — Elena a simțit cum i se usucă gura pe loc.
— De vreo zece zile l-au schimbat…
— Cine?!
— Cine altcineva… soacra ta! A venit cu un bărbat, un meșter era… el a făcut totul…
Elena a rămas împietrită pe loc. Soacra?!
— Unde e Andrei? — a întrebat ea brusc și aspru.
Vecina a ridicat neputincioasă din umeri:
— Nu știu, fata mea… De mult timp nu l-am mai văzut.
Asta trebuia să fie o greșeală! Nu putea fi adevărul!
Cu picioarele moi ca vata, Elena a coborât scările și a bătut la ușa soacrei sale. Așteptarea i s-a părut nesfârșită. Apoi s-au auzit pași grei și ușa s-a deschis larg: în prag stătea Irina Georgescu — o femeie înaltă și slabă, tunsă scurt. A măsurat-o pe Elena din cap până-n picioare cu privirea rece, și-a împreunat brațele la piept și a zâmbit — rece, cu un aer de superioritate ostentativă:
— Tu ce mai cauți aici? — a întrebat ea fără nicio urmă de politețe sau bun venit.
— Unde e Andrei? Și de ce e alt zăvor la apartamentul nostru? — vocea Elenei s-a frânt brusc sub presiunea emoției puternice care o copleșea deja complet.