— Și Andrei știa despre asta!
Soacra și-a dat ochii peste cap.
— Da, da. Și ce folos? Soțului îi trebuie ca nevasta să fie lângă el, nu să alerge prin alte orașe. Așa că tu ești deja de domeniul trecutului.
Elena Ionescu a strâns pumnii.
— Unde e Andrei? Să-mi spună el asta în față!
— A plecat, — a spus pe un ton indiferent Irina Georgescu. — În delegație.
— Când se întoarce?
— Nu știu.
— Bine, — Elena a tras adânc aer în piept, încercând să se stăpânească. — Atunci de ce au fost schimbate încuietorile la apartamentul meu?!
— Al cui? — vocea soacrei a devenit rece ca gheața. — La apartamentul fiului meu?
Elena a simțit cum i se taie respirația.
— La apartamentul nostru!
— Te înșeli, fetițo, — Irina Georgescu a zâmbit batjocoritor și a intrat fără grabă mai adânc în casă. După un minut s-a întors cu niște hârtii în mână. — Ia, citește!
Elena a apucat documentele cu mâini tremurânde. Era un contract de donație — Andrei transferase apartamentul integral pe numele Irinei Georgescu.
— Cum… cum e posibil așa ceva? — a șoptit ea, simțind cum pereții parcă se strâng în jurul ei.
— Tu nu erai trecută acolo cu domiciliul stabil, nu-i așa? — a întrebat batjocoritor Irina Georgescu. — Apartamentul era pe numele fiului meu. Ei bine, el mi l-a donat mie acum. Așa că acesta este ACUM casa MEA!
Elena a clipit des din ochi, neînțelegând ce ar putea face mai departe.
— Dar… eu am plătit pentru acest apartament! Am investit bani!
— Ai acte care să dovedească asta? — soacra și-a îngustat privirea suspicios.
Elena a încercat să-și amintească… Dar desigur că nimic nu fusese trecut pe numele ei. Avusese încredere în Andrei; de ce s-ar fi îngrijorat atunci?
— E… e o greșeală la mijloc… sigur e o greșeală.
— Nu, fetițo, asta e viața, — buzele Irinei Georgescu s-au strâns într-o linie subțire și rece. — Și aici supraviețuiesc cei mai isteți. Tu ai fost prea naivă.
Respirația Elenei devenea tot mai grea și sacadată.
— O să vorbesc cu Andrei personal!
— Te rog frumos, vorbește! — a aprobat ironic soacra din capul locului. — Numai că el n-o să te asculte deloc.
Elena a încercat din nou să-și sune soțul: tonuri lungi… dar nimeni nu răspundea la celălalt capăt al firului.
— Poți măcar să-i transmiți că vreau neapărat să mă sune înapoi? — l-a rugat ea aproape imploratoriu pe Irina Georgescu.
Aceasta a zâmbit larg:
— Vai, desigur! Cum o să pot… Iar acum scuză-mă…
A început să împingă ușa spre a o închide însă Elena a ridicat brusc mâna oprind-o:
— Stați puțin… Unde ar trebui eu acum să locuiesc?!
Soacra a ridicat nepăsătoare din umeri:
— Oh draga mea… Ești femeie maturizată deja… te vei descurca singură fără probleme…
Și a trântit ușa chiar sub nasul Elenei.
A rămas nemișcată sprijinită de tocul ușii ținând telefonul strâns între palme dar mintea îi era complet amorțită și plină doar de vuiet gol interior: Cum oare putea fi posibil așa ceva?! Cum poate cineva atât de simplu și rece să șteargă complet un om din propria viață?
A încercat încă o dată numărul lui Andrei: tonuri lungi… iar și iar… dar niciun răspuns.
„Lașule!” a izbucnit ea brusc apăsat aruncând apelul imediat.
Mâinile îi tremurau dar Elena știa clar un lucru – lucrurile acestea nu aveau cum rămâne așa!
Noaptea aceea a dormit la prietena sa apropiată; Violeta Marin n-a întrebat-o nimic inutil ci doar i-a oferit haine curate pentru schimbat.