Bărbatul încerca disperat să iasă din situația creată:
— Și de când nu-ți mai place „compania asta”? Sunt și prietenii tăi! Suntem prieteni de mai bine de zece ani! De ce, dintr-odată, atâta dispreț pentru ei?
— Am mințit. Pentru tine, Dora. De mult timp îmi sunt toți profund nesuferiți. Ții minte, Mihai… beat fiind, a încercat să se dea la mine!
— Hai, Marius Ionescu, povestea asta prăfuită are deja mulți ani. Vlad atunci pur și simplu beat te-a confundat cu Oana în întuneric, tu însuți te-ai băgat în patul ei! Și oricum, hai să nu ne abatem… Unde te pregătești să mergi așa dichisit?
— Ramona! Voiam să mă întâlnesc cu prietenii. Să bem un vin, să fumăm o narghilea… iartă-mă, dar nu m-am putut forța să merg acolo cu tine! Așa că am mințit.
Andrei și-a plecat capul.
— Și parfumul Brioni tot pentru prieteni e? Jumătate de sticlă ai turnat pe tine, nu-i așa, Andrei?
— Ioana, nu înțeleg! M-am dat ca de obicei! Nu l-am băut pe dinăuntru ca iubitul tău Bogdan!
La auzul numelui fostului soț, Ana a tresărit și a înțeles că dacă Andrei folosise această armă, situația era mai gravă decât își imagina. Ea a intrat în bucătărie, s-a așezat pe un scaun și a început să-și maseze tâmplele. Telefonul a sunat; a ridicat receptorul încercând să-și ascundă tulburarea:
— Da, Raluca, scumpa mea… la mulți ani! Eram pe drum dar m-am întors… mi s-a făcut amețeală, cred că e tensiunea. Să-ți trimit taxi? Nu trebuie, dragă mea, mă descurc… îmi pare rău și mie că ratez azi; altă dată sigur recuperăm. Te pup.— A închis apelul și a ridicat spre soț ochii obosiți.
— Ție chiar îți e rău? Te-ai întors doar pentru că ți s-a făcut amețeală? — a tresărit el imediat — Sun acum la Florin. Te pune repede pe picioare!
Andrei a început să caute în telefon numărul medicului cunoscut.
— Da’ chiar îmi e rău. Dar Florin al tău nu mă poate ajuta! — a suspinat Ana.
— Atunci ce facem? Fug până la farmacie? — s-a repezit el spre hol cu toată disponibilitatea lui; dar Ana l-a oprit din drum:
— Încetează cu minciunile tale, Andrei! Știu că mă minți! — Ioana s-a ridicat și a mers spre fereastră — Doamne… oare chiar merit asta? — a șoptit ea pentru sine însăși. Andrei tăcea; ea nu se întorcea spre el și prelungea pauza ca o actriță bună care știe cum să țină publicul în suspans.
— Totuși merg la farmacie. Spune-mi ce să cumpăr?
— Nu pleci nicăieri până nu te explici! Ce se întâmplă cu tine, Andrei?!
Ea a amuțit din nou. Tăcea și el.
— Ești sigură că vrei adevărul? — a spus într-un final el.
— Mai mult decât orice pe lume! — a rostit ea fără a se întoarce și a strâns ochii tare ca lacrimile să nu-i curgă încă înainte de vremea lor.