— Pe bune?
— În afară de tine — nu.
— Bine. Iartă-mă.
Se îmbrățișau în bucătărie. Ioana, cu fața ascunsă în pieptul soțului, se gândea că, în ciuda tuturor lucrurilor, îl iubea. Iar gelozia avea să rămână mereu cu ea — așa îi spuneau toate prietenele care îl cunoșteau pe el.
Deodată a început să vibreze telefonul lui Andrei. El l-a scos din buzunar, iar Ioana a observat că numele apelantului era scris în armeană.
— Răspunde! Probabil sunt prietenii tăi.
— Nu vreau, — s-a eschivat Andrei, — o să înceapă acum să mă convingă de ceva.
— Răspunde! — i-a poruncit ea.
El ținea telefonul nesigur în mână, apoi a apăsat respingere apel.
— Dă-mi-l mie! — Ana a smuls repede telefonul și s-a încuiat cu el în baie.
— Ana, deschide imediat! — bătea Andrei cu pumnii în ușă.
Ea a apăsat pe numărul apelantului de mai devreme. Așa cum se aștepta, la celălalt capăt a răspuns o femeie:
— Alo, Tudor dragule, nu te aud! Când ajungi? Mi-e atât de dor… nu te aud deloc! Alo! Sună-mă tu!
Ana a închis fără un cuvânt.
— Nu e ceea ce crezi tu! — striga disperat Andrei dincolo de ușă.
Ea a deschis calm ușa și i-a întins telefonul:
— Sun-o înapoi atunci… căci i-e dor de tine până la suferință.
— Ioana… eu nu vreau… asta… ea pentru mine nu contează deloc… eu…
— Pleacă, Andrei. Ia-ți lucrurile și du-te. Ne vedem la tribunal.
În ziua divorțului, după proces, s-a întâlnit într-o cafenea cu prietena ei Oana.
— Foarte bine ai făcut, el nu te merita! — a spus Oana răscolind cu lingurița un cheesecake cu mentă.
— Nu știu… Cu el era mereu veselie. Întotdeauna inventa ceva nou… Poate trebuia să-l iert? Îți dai seama că m-a sunat mama lui pentru prima dată? M-a rugat să nu divorțez!
— Serios?! — s-a mirat Oana, care știa tot ce se întâmpla între ei,— probabil doar pentru că au pierdut un „sprijin administrativ” valoros prin tine.
— Și totuși mi s-a părut sinceră… Chiar m-am gândit: dacă are dreptate? Se simțea cât de mult își iubește fiul… Și mi-a spus că și fiul ei mă iubește pe mine; tocmai de aceea m-a sunat ea însăși, chiar dacă i-a fost greu să facă asta.
— Dar știe ea despre curvele lui? — a zâmbit amar Oana.
— Știe… Pe una chiar mi-a spus-o pe nume… Restul erau doar aventuri trecătoare,— Ana își ținea privirea fixată asupra prietenei sale.
Aceasta aproape s-a înecat cu cheesecake-ul ei; Ana a bătut-o ușor pe spate ca să-și revină. Când Oana a terminat de tușit, Ana a pus o bancnotă pentru cafea pe masă și zâmbind a spus:
— Adio, Oana. Să nu mă mai suni niciodată. Niciodată!
— Stai puțin, pot să-ți explic! — a strigat fosta prietenă după ea.
Dar Ana nici măcar nu s-a întors spre ea; traversase deja strada și urcase în mașina ei proprie.
— Uite la ea ce fițoasă!… Atunci du-te dracului! — a strâmbat din nas Oana furioasă și neputincioasă.