— Eu îl iubesc pe Andrei, iar el mă iubește pe mine. Suntem de mult timp împreună. Despre voi nici măcar nu a pomenit vreodată. Doar dădea din mână, ca și cum ar fi ceva lipsit de importanță și valoare. Cred că ar fi corect dacă nu ne-ați încurca.
— Și ce folos ai avut de străinătatea ta? — a zâmbit batjocoritor Andrei. — Zece ani pierduți degeaba!
Mihai a deschis gura să-i răspundă, dar nu a apucat.
— N-ai afacere, n-ai casă, nici nevastă nu mai ai! Cum ai plecat acum zece ani cu buzunarele goale, așa te-ai întors înapoi cu ele goale.
— Am văzut lumea, — a strecurat Mihai o frază.
— Vai ce mare lucru! Și eu am văzut-o la televizor — nimic interesant!
— Ei, nu chiar.
— Hai, las-o baltă! Recunoaște cinstit: ai plecat după lână și te-ai întors tuns! Gata! Acum trebuie să începi totul de la zero. Ca și cum abia ai fi terminat facultatea!
— Aici sunt gata să te contrazic, — a spus Mihai ridicând un deget, — experiența contează, mai ales cea din străinătate!
— Poate că acolo contează, dar aici avem alte reguli! Uite eu, — Andrei și-a îndreptat spatele cu mândrie — am terminat facultatea și n-am plecat peste ocean, deși și pe mine mă chemau! Nu-uu! Am mers pe profilul meu într-o instituție de stat!
Mai întâi stagiar, apoi specialist, am ajuns coordonator principal, apoi șef de grup și acum stau în fața ta ca șef de departament! Statut, poziție socială, salariu bun!
— Mă bucur pentru tine. — a rostit Mihai cu un ton rănit.
— Și mai am și apartament, mașină și soție! Nu doar că e cu șase ani mai tânără decât mine, dar e și o gospodină exemplară! Chiftelele ei… borșurile… cămășile mereu apretate! Și pe lângă toate astea lucrează și ea! Trebuie s-o ții minte… — Andrei s-a gândit puțin. — În ultimul nostru an la facultate ea tocmai intrase în primul an. Anca – designerul!
— Aha… cea cu coada împletită? — a întrebat Mihai încercând să-și amintească.
— Exact ea!
— Tihnită… liniștită… cumpănită…
— Da-da! Așa e și acum. O fire blajină. Atunci am luat-o sub aripa mea ca să n-ajungă într-o companie rea.
— Ai luat-o sub aripă sau te-ai îndrăgostit? Că aici parcă nu pricep bine… — Mihai s-a încruntat ușor.
— Și ce importanță are? — a zâmbit Andrei satisfăcut. — Principalul e că acum e o soție exemplară pentru mine: pricepe totul fără întrebări inutile și își face datoria ca nevastă cum trebuie. Ce altceva să vrei de la o soție?
— Dragoste… — a spus Mihai firesc, ca un adevăr evident.
— Ei bine dragostea o am la Ioana! — Andrei și-a arcuit spatele într-o postură mândră. — O puștoaică de optsprezece ani plină de pasiune și energie! Inventivitate cât încape! Iar dacă vin eu cu vreo idee trăsnită niciodată nu refuză nimic. Acum doar povestesc despre ea și deja simt că vreau s-ajung repede la ea.
— Andreiuțule… dar asta ți se pare normal? — l-a întrebat Mihai serios. — Tu ești însurat totuși… Nu crezi că e nedrept așa ceva? Nu ți se pare incorect?
— Auzi tu moralistule!… — Andrei s-a aplecat spre el cu privirea aprinsă. — Dar cine a trădat România zece ani stând prin străinătăți?! — furia din ochii lui s-a transformat brusc în veselie zgomotoasă; a izbucnit într-un râs zdravăn care a umplut încăperea.
— Du-te naibii… — s-a supărat Mihai mai mult pentru cele două femei pe care prietenul lui le mințea decât pentru sine însuși. Și totuși când erau studenți fusese un tip normal… alt om parc-ar fi fost atunci.
Andrei însă continua:
— Mihai dragule… amintește-ți sloganul: „Nu una în locul celeilalte ci împreună!” Așa mie-mi este mai bine iar lor le este mai liniștit: una îmi dăruiește pasiune și tinerețe iar cealaltă liniște casnică și confort sufletesc. Le-aș aduce chiar împreună dar cred că ar fi cam prea mult! Totuși poligamia avea ceva corect în ea!
Mihai însă nu era deloc convins; ba chiar regreta deja că acceptase întâlnirea asta cu Andrei.
Iar Elena… cea care devenise soția lui Andrei… despre ea avea gânduri aparte Mihai: dacă n-ar fi plecat peste ocean poate chiar el ar fi început atunci o relație cu ea. Numai că zece ani au trecut deja și