«Nu regret. Și nici nu-mi e dor.» — afirmă Ioana cu o voce hotărâtă, în fața avocatei rivalului ei

A regăsit curajul de a fi ea însăși.
Povești

Ioana s-a trezit duminică din cauza unui cod apăsat cu furie pe interfon. Cineva apăsa butoanele cu atâta disperare, de parcă bancomatul refuzase să-i dea salariul.

S-a ridicat în picioare — în tricoul ei vechi, cu părul prins într-o coadă sus și cu ochii umflați ca ai unei pande după o noapte de club. A pipăit pe podea, a tras pe ea niște șorturi, a alergat spre ușă și a privit prin vizor.

Pe prag stătea ea. Cu obrajii rumeniți în diagonală și o mapă de piele sub braț. Roxana Ionescu. Avocata. Acelui Andrei. Fostul ei. Și, cum se dovedea acum, noua lui mare iubire.

— Bună dimineața, Elena Popescu, — a rostit rece, ca și cum anunța rezultatele unei biopsii. — Avem un subiect important de discutat.

Ioana a deschis ușa fără un cuvânt.

— Intră, dacă arzi așa de nerăbdare, — a spus ea sec, ca și cum ar fi invitat-o la o execuție publică.

Roxana a pășit în casă și a început să cerceteze interiorul cu privirea critică. Ioana a simțit imediat — urma să miroasă a formalitate rece, ca atunci când desfaci o mapă nou-nouță din papetărie.

— Eu reprezint interesele lui Mihai Dumitru. El a depus cerere pentru partajarea bunurilor dobândite în timpul căsătoriei.

Ioana a oftat obosit și s-a rezemat de pervazul ferestrei:

— Ce s-a întâmplat? I s-a ascuțit brusc gândirea juridică de la dragostea pentru tine? Sau doar s-a hotărât să mă doboare cât timp încă nu m-am ridicat pe picioare?

— Nu sunt aici pentru discuții personale, — a răspuns fără emoție Roxana.

— Păcat… Dacă te-ai pricepe la partea personală, nu te-ai fi băgat într-o relație cu un bărbat care încă are periuța de dinți acasă la nevastă-sa…

Roxana a ignorat ironia și a continuat:

— Apartamentul, conform spuselor lui, a fost cumpărat în timpul căsătoriei și deci intră la partaj.

Ioana a fluierat scurt:

— Vlad chiar a luat-o razna? Apartamentul ăsta e cadoul părinților mei pentru ziua mea de 30 de ani! Înaintea lui, înaintea căsniciei… înaintea tuturor poveștilor astea!

— Aveți documente care să confirme asta? — întrebarea Roxanei suna ca vocea unei bibliotecare gata să cheme paza pentru pierderea carnetului de cititor.

Ioana s-a întors spre rafturi și a scos dintre rețetele prăfuite o mapă veche din plastic uzat: contractul de donație al apartamentului primit cadou înainte de căsătorie — semnături clare, ștampile oficiale, fără loc pentru interpretări dubioase.

— Uite-l aici! Citește-l! Dar ai grijă să nu umezești paginile cu salivă; mie îmi sunt dragi.

Roxana răsfoia actele cu fața tot mai încruntată; trecea doar un minut pe ceas dar tensiunea din cameră se îngroșa ca aerul din sala de așteptare la medicul terapeutic al cartierului.

— Asta schimbă lucrurile… desigur… — a murmurat ea aproape nesigur; vocea îi tremura ușor acum. — Dar Andrei susține că a contribuit financiar la renovare.

— Contribuția lui? A cumpărat o dată un vas WC redus la promoție! Și a scos sacii cu moloz fix o singură seară — doar fiindcă i-am promis că n-o să-l cicalesc timp de o săptămână! Atât! Toată „participarea” lui!

Ioana s-a apropiat încet și s-a sprijinit pe speteaza unui scaun:

— Ascult-o pe asta bine: știu că tu ești acum avocata lui dragostea-nou-nouță și chiar patroană peste vila aia nou construită despre care umblau zvonuri. Dar dacă ai fi iubit vreodată atât încât să lipești împreună trei credite ipotecare mari cât munții plus două răni adânci plus un singur „te iubesc” adevărat, ai pricepe ceva simplu: acum tu doar servești răzbunarea altuia. Murdară. Și nota finală tot tu o vei plăti.

Roxana tăcea nemișcată; aerul din cameră devenise greu ca plumbul. Ioanei i-a venit brusc oboseala; nu din vorbe ci din tot ce trage după sine viața asta ruptură după ruptură.

— Știi ceva? — a zis ea mai încet. — Nu ești prima care vine aici fluturând hârtii oficiale și făcând ochii mari ca buldozerul. Înaintea ta au fost judecători; înaintea judecătorilor notarul; iar înainte notarului am avut parte chiar și de amanta lui Ionuț cea din fisc, care urla c-am distrus eu viața bietului om! Ei bine… Bine-ai venit la coadă, draga mea! Uite colțul acolo are automatul ăla mic pentru cafea… numai că aparatul face cappucci

Continuarea articolului

Pagina Reale