Elena Stan s-a întors și a privit din nou spre cană. — Ia-ți sentimentele și aruncă-le împreună cu tot gunoiul ăsta.
Familia mea nu se va prăbuși din cauza ta.
A trântit ușa atât de tare, încât rama veche a început să vibreze.
Ioana Popa s-a lăsat încet pe podea, lângă ușă, mângâindu-și burta cu degete tremurânde. — Iartă-mă… — șoptea ea copilului. — Iartă-ne pe toți…
▫️▫️▫️▫️▫️
Apartamentul Ioanei Popa s-a umplut din nou de miros dulceag — încerca să fiarbă compot, doar ca să-și ocupe mâinile.
Dar inima îi era goală, ca un câmp ars.
Auzea cum pe coridor izbucnea cearta dintre Elena Stan și Mihai Popescu.
Vocile lor sfâșiau aerul.
— Îți dai seama ce faci? — Elena striga printre lacrimi. — Ea e amanta ta? Ea?! Mamă surogat sau a doua soție?!
— Taci! — glasul lui Mihai era răgușit; a trântit ușa atât de tare încât Ioana a tresărit și instinctiv și-a dus mâinile la burtă.
În acel moment a simțit durerea — nu doar greutatea sau o lovitură, ci o durere ascuțită, tăioasă în interior.
S-a ridicat clătinându-se și s-a sprijinit de perete.
— Mihai… — l-a chemat ea încet, dar el încă striga la Elena pe coridor.
— Mihai! — mai tare acum.
Vocea i s-a frânt și în piept i-a devenit rece ca gheața.
Deodată ceva fierbinte îi curgea pe picioare. S-a uitat în jos: picături rozalii pe podea.
— Doamne… — Ioana a alunecat pe lângă perete, încercând să-și țină burta cu mâinile tremurânde.
Ușa a fost dată de perete; Mihai a văzut-o și a pălit brusc:
— Ioana! Ce ai?!
— Naștere… prea devreme… doare… — a șoptit ea abia mișcând buzele.
Elena a intrat și ea în cameră; a rămas nemișcată în prag când a zărit sângele:
— Sun-o pe salvare! Repede! — a strigat Mihai, ridicând-o pe Ioana în brațe.
Ea gemea, capul i se lătina într-o parte și alta:
— Mihai… dacă ceva… te rog… el e al tău… — unghiile ei îi zgâriau gâtul, ochii erau sticloși deja.
— Șșt! Taci! Totul va fi bine, auzi?! — o strângea la piept atât de tare de parc-ar fi vrut să oprească moartea cu propriile brațe.
Elena forma numărul ambulanței; mâinile îi tremurau atât de mult încât abia nimerea tastele telefonului:
— Ioana! Ține-te pentru el! — șoptea ea, deși cu doar o oră înainte își dorise s-o alunge pentru totdeauna din viața lor.
▫️▫️▫️▫️▫️
La spital totul părea neclar, ca printr-un acvariu: lumini puternice, medici grăbiți, țipete, zgomotul tărgiilor pe podea.
Ioana vedea tavanul și auzea cum Mihai striga către doctori:
— Salvați-le pe amândouă! V-am rugat!
La un moment dat durerea a cedat.
S-a făcut liniște.
Ea a zâmbit printre lacrimi și a închis ochii.
▫️▫️▫️▫️▫️
— Doamne, trăiește! Ioana, te rog! — murmura Mihai pe coridor ca într-o rugăciune.
Ușa sălii de operație s-a deschis.
Totul a devenit limpede fără niciun cuvânt.
Doctorul doar a ridicat neputincios din umeri.
Ea nu mai era!
Elena stătea în spate acoperindu-și gura cu palma.
Din sala de operație răzbătea plânsul unui nou-născut – limpede și puternic.
▫️▫️▫️▫️▫️
După trei zile liniștea domnea peste apartamentul lor.
Mihai stătea lângă pătuțul copilului.
Bebelușul dormea; mânuțele mici îi strângeau ferm un deget al tatălui.
Elena privea din prag – palidă și cu ochii roșii de plâns:
— Trebuie să-i dăm un nume… — vocea ei suna aproape stranie acum.
Mihai a privit spre soția lui ca și cum abia atunci ar fi văzut-o cu adevărata ei față după mult timp:
— Hai să-l numim Andrei Florescu… Ioana voia Sorin Iacob… dacă era băiat…
Nu-și desprindea privirea de la fiu.
Elena a dat din cap:
— Andrei Florescu… Bine… Gabriel Tudor…
Trecuseră amândoi sub tăcere.
Acum erau uniți doar prin acest mic ghemotoc viu care nu le va permite niciodată să uite de Ioana.
— Oare vom reuși? – a întrebat Elena aproape pentru sine.
Mihai nu a răspuns imediat.
L-a mângâiat uşor pe căpușor:
— Nu avem altă alegere.
Pentru el – vom reuși.
Chiar dacă toată viața vom plăti pentru ceea ce am făcut…
Elena s-a așezat lângă el fără să-l atingă.
Erau împreună dar între ei zăcea amintirea unei femei care murise pentru ca visul lor – acela de a deveni părinți – să prindă viață.
Bebelușul și-a strâns pumnișorii şi a mișcat năsucul în somn.
Încă nu știa câtă iubire și vinovăție și durere sunt țesute împreună în această lume.
Dar Mihai și Elena știau deja.
Și acum nu le rămânea decât să învețe să trăiască așa…
Împreună.
În trei…