Pe hârtie.
— Dar aici este o semnătură notarială.
— Cum e posibil așa ceva?!
— Ori notarul e implicat, ori semnătura chiar e a dumneavoastră, dar nu vă amintiți…
— Nu am înnebunit! Mi-aș fi amintit cu siguranță!
El și-a scos ochelarii și și-a frecat obosit ochii.
— Doamnă Popescu, fără o expertiză grafoscopică nu putem dovedi nimic.
— Și asta va dura săptămâni… Eu nu am atâta timp!
— Mi-au scos deja lucrurile în stradă!
— Mai este un aspect, — avocatul a pus dosarul deoparte. — Conform acestor documente, apartamentul este trecut exclusiv pe numele soțului dumneavoastră.
Andreea Stan a încremenit.
— Asta e imposibil. L-am cumpărat împreună, eram căsătoriți!
— În registru figurează un singur proprietar: Mihai Alexandru Popescu.
— Asta e falsificare!
— Aveți contractul de vânzare-cumpărare? Copii după plățile ipotecii?
Andreea a căutat precipitat în telefon.
— Uitați! — i-a arătat ecranul. — Transferuri din contul meu!
Avocatul a clătinat din cap.
— Sunt doar dovezi indirecte. Fără numele dumneavoastră pe actul de proprietate…
Deodată telefonul vibra: notificare bancară – „Din contul dvs s-au retras 1 850 340 lei. Sold: 4 672 lei.”
— Ce… ce înseamnă asta?! — vocea Andreei tremura. Ea a format imediat numărul soțului ei. Doar tonuri de apel…
— A scos toți banii… — a șoptit ea.
Avocatul s-a încruntat:
— Erau economiile comune?
— Nu… era contul meu, dar…
Și atunci Andreea și-a amintit: cu un an în urmă Mihai o convinsese să-i facă procură „pentru orice eventualitate”. El avea acces la tot… Lumea i se prăbușea sub picioare.
Andreea s-a agățat de marginea mesei:
— Totul e pierdut…
— Nu chiar, — avocatul s-a îndreptat pe scaun. — Dacă se confirmă falsificarea semnăturii, e dosar penal.
— Dar cât timp va dura?
— Luni întregi…
Andreea și-a acoperit fața cu mâinile:
— Unde să mai locuiesc acum? Din ce să trăiesc?
— Aveți rude?
— Mama e departe…
Deodată a ridicat privirea:
— Pensia alimentară? E obligat s-o plătească…
Avocatul a clătinat din nou din cap:
— Conform acestor acte, ați renunțat voluntar la orice pretenții financiare față de el…
Andreea s-a ridicat brusc; camera i se încețoșase înaintea ochilor:
— Deci el a calculat tot…
— Din păcate, da…
Ea a adunat repede hârtiile și a murmurat un „Mulțumesc”. A ieșit afară hotărâtă să gândească singură ce urmează.
Pe stradă se lăsa deja întunericul; Andreea a rămas nemișcată în fața clădirii fără să știe unde s-o apuce mai departe.
În buzunar avea doar telefonul, pașaportul (din fericire la ea) și 4672 lei.
Telefonul vibra din nou – apel necunoscut.
— Alo?
— Elena Dumitrescu? – voce feminină.
— Sunt Oana Radu de la agenția imobiliară. Confirmați vizionarea apartamentului pentru mâine?
Andreea a rămas împietrită:
— Ce apartament?
— Apartamentul 42 din Costinești… proprietarul Mihai Popescu a semnat cu noi contract de vânzare.
Lumea începea să-i fugă printre degete.
— Când… când a făcut asta?
— Actele au fost semnate ieri. Sunteți coproprietar?
Telefonul i-a alunecat încet din mână.
Nu doar că o alungau…
Îi ștergeau toate urmele vieții.
Întunericul i-a năruit privirea; s-a clătinat dar cineva a prins-o:
— Atenție! — un bărbat necunoscut nu i-a dat voie să cadă.
— V-ați simțit rău?
Andreea l-a privit cu ochii goi:
— Da… foarte…
Și-a smuls mâna și a pornit mai departe fără să vadă drumul.
Undeva aproape era omul care ieri încă îi spunea „te iubesc”. Și acum rămânea doar o întrebare: **Cum a putut?!**
Ea rătăcea pe străzile nopții fără să simtă frig sau timp; pașii au dus-o singuri spre vechiul parc unde altcândva ieșea la plimbare cu Mihai în primii ani ai lor.
S-a așezat pe banca rece și a scos telefonul.
Bateria – 7%.
A deschis stocarea cloud:
Login, parolă…
„Parol incorect.”
Încercări repetate – același rezultat.
— La naiba!
Schimbase toate parolele…
Dar în buzunar mai zăcea vechiul ei telefon folosit când pleca prin delegații ca rezervă.
Cu mâini tremurânde l-a pornit:
Mesaje vechi,
Fotografii…
A rulat conversațiile cu Mihai din ultimele luni:
— Totuși părea normal…, a șoptit ea.
A deschis galeria:
Poze din ultima vacanță –
Mihai o ținea strâns lângă el,
amândoi zâmbeau…
Doar trei luni trecuseră…
— Când ai încetat să mă iubești?..
Deodată a observat într-un album un screenshot ciudat,
datat cam acum două săptămâni:
Fragment dintr-o conversație pe messenger –
Ioana Marin scria: „Când va dispărea odată din viața noastră?”
Iar Mihai răspundea: „Curând. Totul e pregătit.”
Andreea Stan a împietrit nevenindu-i să creadă ochilor:
— Ce… ce-i asta?!
Nu-și amintea să fi făcut această captură…
A derulat mai jos –
alt screenshot:
Mihai scria: „Actele sunt gata.
Notarul e al nostru.”
Ioana întreba: „Și dacă începe să se opună?”
La care Mihai răspundea:
„Nu va începe.
Știu cum s-o frâng.”
Andreea a tresărit brusc speriată,
a sărit în picioare:
— Doamne…
A deschis jurnalul apelurilor –
în ultima lună între Mihai și Ioana fuseseră zeci de convorbiri;
el o sunase chiar mai des decât pe ea însăși…
Deodată telefonul a vibrat iar…