Telefonul a vibrat.
Numărul era necunoscut.
— Alo? — a întrebat Andreea Stan.
— Doamna Maria Ionescu? — s-a auzit o voce de femeie, emoționată. — Sunt jurnalistă de la „Știrile Orașului”.
Povestea dumneavoastră… este uluitoare.
Dorim să facem un reportaj.
— Da, — a răspuns ferm Andreea Stan. — Și acesta este doar începutul.
Până seara, povestea ei fusese văzută de zeci de mii de oameni.
Comentariile curgeau: „Este o crimă!”, „Cum au putut să facă asta?!”, „Andreea, fii tare!”. La ora șapte seara telefonul a sunat din nou.
Era Mihai Popescu.
— Ai înnebunit?! — vocea lui tremura de furie. — Mi-ai distrus reputația!
— Iar tu mi-ai distrus viața, — a spus rece Andreea Stan.
— Șterge imediat postarea! Acum!
— Nu.
— Te dau în judecată pentru calomnie!
— Excelent, atunci vei povesti și în fața instanței cum „sora” ta a devenit amanta ta.
În receptor s-a lăsat tăcerea grea.
— Tu… tu nu vei putea dovedi asta…
— Deschide știrile, — a răspuns calm Andreea și a închis telefonul.
Pe ecranul televiziunii locale rula deja reportajul: „…o dramă familială șocantă. Conform informațiilor noastre, poliția a primit deja o plângere privind posibila falsificare a documentelor…” Camera arăta postarea ei, fețele blurate ale lui Mihai Popescu și Ioana Marin, comentariile juriștilor.
Telefonul Andreei nu mai contenea: mesaje de la colegi, prieteni, cunoștințe — toate pline de susținere.
Mai ales important a fost mesajul avocatului: „Doamnă Elena Dumitrescu, având în vedere probele prezentate pregătim acțiunea pentru anularea divorțului ca fiind nul din punct de vedere legal. Vă recomandăm să depuneți și plângere pentru fraudă.”
Andreea a închis ochii. Primul pas fusese făcut.
S-a auzit soneria la ușă. În prag stătea un bărbat cu ochelari și legitimație de presă:
— Doamnă Elena Dumitrescu? Sunt de la „Știrile Orașului”. Pot lua un interviu?
— Nu, — a răspuns ferm ea prin ușă. — Tot ce trebuia spus s-a spus deja.
Când el a plecat, Andreea a căzut pe podea sprijinindu-se de perete. Lacrimile îi curgeau pe obraji, dar acum erau lacrimi ale eliberării: nu mai era victimă; adevărul era acum de partea ei.
***
Procesul a început într-o sală arhiplină – sala nr. 14 a tribunalului.
Andreea stătea lângă avocat cu dosarul plin de probe în mâini; vizavi – Mihai Popescu și Ioana Munteanu, palizi și obosiți.
— Sculați-vă! Instanța intră!
Judecătoarea, o femeie la vârsta mijlocie cu privire severă, a citit materialele dosarului:
— Acțiunea doamnei Elena Dumitrescu privind declararea nulității divorțului… Doamnă Popescu (Ionescu), care sunt probele dumneavoastră?
Avocatul s-a ridicat:
— Expertiza grafoscopică confirmă că semnătura pe documente a fost falsificată!
Sala a murmurat puternic.
— În plus prezentăm corespondența dintre Mihai Alexandru Popescu și Ioana Munteanu unde discutau despre lipsirea ilegală a clientelei mele atât de locuință cât și de resurse financiare…
Mihai a sărit furios:
— Este o invadare a vieții private!
— Așezați-vă! — a ordonat judecătoarea strict.
Avocatul a continuat:
— Și avem înregistrarea audio unde doamna Munteanu recunoaște falsificarea documentelor!
— Minciuni! — a strigat Ioana Marin.
Judecătoarea a lovit cu ciocanul:
— Liniște în sală!
Interogatoriile au durat ore întregi; răspunsurile lui Mihai erau contradictorii iar Ioana izbucnea adeseori țipând.
Când judecătoarea s-a retras pentru deliberări, Andreea a ieșit calm pe coridor.
Un jurnalist a încercat să pună întrebări dar ea a spus doar:
„Fără comentarii.”
După patruzeci de minute am fost chemați din nou.
Verdictul a fost citit:
„Divorțul este declarat nul.
Bunurile urmează să fie împărțite conform legii.
Materialele privind falsificările vor fi transmise organelor competente.”
Andreea și-a închis ochii.
Judecătoarea a adăugat:
„Recomandăm procuraturii deschiderea unui dosar penal pentru fraudă.”
Mihai a izbucnit:
„Totul e inventat!”
Ioana plângea.
Ciocanul a lovit din nou – ședința era închisă.
***
Pe treptele tribunalului îi aștepta mulțimea jurnaliștilor:
„Sunteți mulțumită cu decizia?”
„Veți depune alt proces?”
„Ce simțiți față de fostul soț?”
Andreea s-a oprit:
„Simt ușurare,” a răspuns ea scurt și a urcat într-un taxi.
Telefonul a sunat din nou:
„Doamnă Elena Dumitrescu?” – voce feminină.
„Sunt anchetator Daniel Vasile. Avem nevoie de declarații suplimentare.”
„Desigur,” a spus ea hotărât.
Privind pe geam spre oraș – același oraș unde pierduse tot nu demult – simțea cum trecutul rămânea tot mai mult în urmă.
Un SMS a clipit pe ecran:
„Ai crezut că s-a terminat?”
Ea a stins calm ecranul.
***
După jumătate de an Andreea stătea din nou înaintea oglinzii într-un apartament luminos.
Astăzi urma primul termen al procesului penal împotriva lui Mihai și Ioanei.
Telefon:
„Alo? Andreea? Sunt Irina Petrescu din redacție… Un interviu?”
„Nu,” a răspuns ferm ea.
„Tot ce trebuia spus s-a spus deja.”
A luat plicul cu hotărârea instanței,
extras bancar,
compensația primită.
La ușă o aștepta avocatul:
„Gata?”
Ea a dat din cap afirmativ.
Timp de șase luni și-a adunat viața bucată cu bucată.
Acum venise momentul să dovedească
că nimeni nu putea s-o frângă.
Telefonul a vibrat iar,
dar acum nici măcar nu a privit spre ecran —
nu mai avea nevoie să privească înapoi vreodată.