Deschizând ușa apartamentului, Ioana Popescu a simțit imediat că ceva nu era în regulă. Când a aprins lumina pe coridor, a văzut că printre pantofii ei apărea o pereche străină.
După câteva secunde de nedumerire, Ioanei i-a venit o bănuială despre cine ar putea fi. I-a spus fiului său să meargă în dormitor, iar ea s-a îndreptat spre sufragerie. Și, într-adevăr, acolo era. Elena Stoian stătea comod într-un fotoliu, cu un roman de duzină în mână.
— Bună ziua, doamnă Elena Stoian, — a salutat-o Ioana Popescu.
— Ei bine, bună să-ți fie inima, — a răspuns fosta soacră fără să-și ridice privirea din carte. Da, fosta. Cu soțul se despărțiseră de câteva luni deja, dar rămânea o problemă nerezolvată. Problema care acum stătea tolănită în fotoliul din apartamentul Ioanei.
— Dar ce faceți în apartamentul meu?
— În apartamentul tău? — a ridicat sprâncenele Elena Stoian, continuând să citească nepăsătoare. — Draga mea, eu am locuit aici mai mult timp decât tine!
Ioana oftă adânc și își puse mâinile în șolduri.
— Doamnă Elena Stoian, haideți totuși să nu ne purtăm ca niște…