Stătea acasă, iar Maria Ionescu o cicălea pe noră, care tot alerga la soțul ei după alinare. Și așa a tot alergat, până când Mihai Ionescu a intrat într-un conflict deschis.
***
— Mamă, acum greșești atât de mult încât nici nu știu cum să-ți spun! — Andrei Popescu s-a întors către mama lui. — Bine, nu e fiul meu și ce dacă? Îl cresc eu! Lucian Dobre se învârte cu Ioana Stan, iar ea are trei copii! Dacă o aduce acasă, și ea va trebui să muncească pentru asta?
— Pe Anca Dumitrescu s-o lași în pace! — a răcnit Gabriel Radu. — Asta e altceva!
— Da, fie și al șaptezeci și cincilea „altceva”! — s-a revoltat Andrei Popescu. — Lăsați-o pe soția mea în pace!
— Păi să muncească și ea! — a strigat Gabriel Radu. — Că altfel n-o fi greu s-o dăm afară!
— Mai bine dă-te tu afară! — i-a răspuns Andrei Popescu.
— Sau poate te dăm pe tine? — și Gabriel Radu a izbucnit într-un râs batjocoritor.
— Mihai Ionescu, dar poate chiar ar trebui? — a întrebat Maria Ionescu.
— Nu înțeleg… — a rămas uimit Andrei Popescu. — Vreți să mă alungați de pe propria mea fermă?
— Nu, dragul meu — Maria Ionescu l-a privit fix în ochi pe fiul cel mic — dar poate chiar ar trebui s-o alungăm pe Elena Popescu! E o leneșă! Și tu îți vei găsi o fată normală, harnică!
— Altfel o să ne dați toată ferma peste cap împreună cu ea! — a încheiat Gabriel Radu.
— Mulțumesc pentru vorbele bune! — Andrei Popescu s-a înclinat teatral până la podea. — Și acum ascultați cum stau lucrurile:
Mâine chem avocatul și topografii și împărțim ferma! După drepturile de proprietate și ca să fie totul corect! Voi trăiți pe partea voastră cum vreți, iar de partea mea nici să nu vă apropiați! Și nimeni nu-i mai spune nimănui ce are de făcut!
Împărțirea averii a fost grea, pentru că pe câmpuri erau semănături, iar în grajduri porcii erau în plin proces de fătare. Două luni mai târziu, fosta fermă unitară fusese ruptă dureros în două părți distincte.
În cinci ani Andrei Popescu își dezvoltase gospodăria din ce în ce mai mult, însă treburile lui Gabriel Radu mergeau din ce în ce mai prost. Maria Ionescu, văzând că tânăra stăpână a casei nu avea să apară prea curând, l-a lăsat baltă pe fiul cel mare cu problemele lui.
Iar Ioana Stan, prin metode numai de ea știute, l-a făcut pe Gabriel Radu să-i cumpere un apartament cu trei camere în Ștefăneștii de Jos, mobilat după ultima modă și plin cu electrocasnice moderne. Mai smulsese și o mașină nou-nouță și conturi de economii pentru copii.
Astfel îl ținea încă lângă ea pe Gabriel Radu atâta timp cât ferma aducea ceva profit din inerție. După aceea însă l-a trimis la mama lui în Brezoi.
— Ce vânt te aduce? — l-a întrebat Elena Popescu pe cumnatul ei venit împreună cu soacra la ușa casei sale.
— Fiica mea dragă! — a zis Maria Ionescu cu un zâmbet mieros.
Un asemenea spectacol de „dragoste” familială nici Andrei Popescu și nici Elena Popescu nu mai văzuseră vreodată. Se dovedea că Maria Ionescu o adora brusc pe nor-sa și că își iubea nepoata Teodora Marin din toată inima; ba chiar îl considera nepot adevărat și pe Costin Ilie, care nici măcar nu era rudă directă cu ei… Desigur că nimeni nu i-a crezut și nici măcar peste prag nu i-au lăsat să intre mai mult decât până-n holul casei.
Iar prin Brezoi lumea se minuna cum fratele cel mare ajunsese acum slugarnic față de cel mic — pentru că bătrâna stăpână a moșiei reușise până la urmă să se păcălească singură.
**BĂTRÂNA STĂPÂNĂ**
Autor: Vasile Zaharia