A reușit cu greu să treacă peste el, a ieșit din încurcătură și a simțit o oarecare satisfacție.
Nu apucase să mai meargă nici două sute de metri, când a zărit pe drum un bărbat întins.
A oprit mașina și s-a uitat atent în jur — nu era nimeni prin preajmă.
A coborât, s-a aplecat spre el. Nu mirosea a alcool, hainele erau decente, clar nu era un om al străzii.
A încercat să-l miște din loc, l-a împins de umăr, l-a tras de mână, dar el nu se trezea.
I s-a părut că e inconștient, dar parcă totuși mormăia ceva în somn și sforăia.
Cu greu, dar totuși a reușit să-l urce pe bancheta din spate. Dacă ar fi văzut cineva scena aceea, sigur ar fi râs mult timp: o femeie firavă târând un bărbat până în mașină — imagine amuzantă.
Nici ei nu-i venea să creadă cum reușise asta.
Când a ajuns la mama ei, i-a spus:
— Mamă, vino să vezi cine e la mine în mașină! Îl cunoști cumva?
Gabriela Petrescu s-a uitat la bărbatul adormit pe bancheta din spate, cu genunchii murdari și partea stângă pătată:
— Ascultă, fată dragă… mie mi se pare că e Cristian Stoian din Breaza.
— Și ce-i cu el?
— E un om serios, nu bea, e însurat.
— Știu că are o mașină bună… dar cum de a ajuns întins pe drum?
Elena Ionescu și Gabriela Petrescu lucrau împreună la cartofi și încălziseră baia rusească; între timp Cristian dormea dus. Din când în când mama se uita la el și chiar îl acoperise cu o pătură. Așa au mers apoi la culcare după baie.
Dimineața le-a trezit sunetul toporului lovind lemnul. Cristian despica energic buturugile din curtea Gabrielei Petrescu; toporul stătuse lângă cioată toată noaptea.
Amândouă femeile au ieșit afară; Cristian s-a înroșit și le-a salutat stingher:
— Bună dimineața, oameni buni! Mulțumesc pentru găzduire… Gabriela Petrescu! Mulțumesc că m-ai lăsat să mă odihnesc!
— Bună dimineața… Dar nu mie trebuie să-mi mulțumești — ci Elenei Ionescu! Ea te-a cules de pe drumul de țară! Cum ai ajuns acolo fără mașină? Pe jos?
Cristian a roșit iar și mai tare:
— Mulțumesc mult, Elena…
— N-ai pentru ce… doar că n-ar trebui să bei atât de mult… — i-a răspuns ea ușor mustrător.
— Eu aproape că nu beau deloc… De peste două luni n-am mai pus gura pe alcool! — încerca el să se justifice.
— Ei bine atunci mergi și spală-te puțin în baie; apa încă e caldă de aseară când am încălzit-o bine; după aceea vom lua micul dejun — i-a arătat Gabriela spre baie.
Cristian le-a povestit apoi că are probleme acasă și hotărâse să plece de lângă soție pentru o vreme. Soția lui era o femeie dificilă — mai ales după standardele satului: suspicioasă mereu și geloasă fără motiv, ani la rândul lor împreună deveniseră un chin pentru amândoi. Îl suspecta constant de aventuri; dacă stătuse puțin mai mult de vorbă cu vreo femeie prin sat — imediat izbucnea scandalul. În Breaza toată lumea știa despre firea ei posesiv‑geloasă; tocmai de aceea multe femei evitau compania lui Cristian ca să nu-și atragă necazuri inutile.
Pe lângă asta ea alerga mereu la o bătrână din sat care îi prepara tot felul de decocturi și ceaiuri din ierburi; cu acestea îl îmbia apoi pe Cristian fără ca el măcar să-și dea seama ce bea exact.
El singur nu pricepea cum pornise la drum sau unde voia să ajungă; probabil adormise chiar acolo pe șosea.
S‑a trezit abia după mult timp — odihnit ca niciodată:
— Așa bine n‑am mai dormit demult! — a spus zâmbind Cristian Stoian.
Și asta fusese toată povestea lui.