L-a strâns pe fiu la piept.
Andrei Popescu creștea. Dacă alți copii din curte acceptau firesc faptul că părinții lor aveau între douăzeci și patruzeci de ani, iar tatăl lui Andrei era aproape ca un bunic, pentru adulți, se pare, această temă nu le dădea pace.
Spuneți-mi, de ce să pui unui copil asemenea întrebări? La grădiniță, la școală? Cine e el — bunic sau tată, cui îi pasă? Important e că s-a născut — și slavă Domnului. De ce oare toată lumea consideră normal să vadă o mamă tânără, alcoolică, cu trei copii îmbrăcați în haine vechi și cu burțile pe jumătate goale, în timp ce ea se plimbă cu următorul iubit? Și ea are doar 27 de ani. Iar unchiul Mihai Radu are deja 65. Stereotipuri… La ce folosesc? Mai ales că unchiul Mihai nu este doar pensionar — are și mâini de aur. Se pricepe excelent la mașini!
În garajul lui găsește mereu câte o lucrare plătită; mulți apelează la el. Și sunt bucuroși. În weekend merg la cabană sau în drumeții. Împreună fac colțunași umpluți, gătesc borșuri. Al lor Andrei este sportiv, băiat isteț, învață foarte bine. Acum are zece ani. Dacă uneori aude întrebarea „e bunicul sau tatăl?”, a învățat să răspundă astfel încât nimeni să nu-l mai deranjeze după aceea.
Băiatul își adoră părinții și nu i-ar lăsa niciodată să fie jigniți. Pentru el ei sunt cei mai buni și cei mai frumoși din lume. Oare merită să renunți la fericire din cauza vârstei? Când îi văd, inima mi se bucură — o familie fericită și unită, unde domnesc dragostea și deplina înțelegere. Tatăl pentru Andrei este totodată cel mai bun prieten al lui. Recent, de 1 Mai, au mers toți împreună într-o excursie pe apă cu bărci pneumatice.
Unchiul Mihai Radu îi cerea iertare în gând mătușii Elena Popa pentru faptul că fericirea a venit la el atât de târziu. Dar cred că și ea se bucură pentru el acolo unde este acum. Așa i-a dăruit destinul acestui om o fericire incredibilă tocmai atunci când speranța aproape dispăruse.