— Despre ce, Alexandru Popescu?
Despre faptul că timp de trei ani m-ai mințit?
Despre faptul că i-ai permis mamei tale să-ți fure moștenirea?
Sau despre faptul că ai discutat cu ea dacă sunt sau nu vrednică să-ți fiu soție?
— Eu nu am discutat…
— Nu mă mai minți! — Ioana Stan a trântit brusc valiza. — Ți-am auzit conversațiile. „Anca Munteanu nu vrea copii”, „Anca Munteanu muncește prea mult”, „Anca Munteanu nu știe să facă borș cum trebuie”.
Pentru voi eu nu eram nici soție, nici noră, ci o servitoare care trebuia să-l slujească pe prețiosul vostru Sorin Radu!
Din sufragerie s-a auzit vocea Marianei Iordache:
— Las-o să plece!
Nu are rost să facă aici spectacole!
Îți vom găsi o soție mai bună!
Ioana Stan a luat valiza și a trecut pe lângă soțul ei.
La ușă s-a întors:
— Știi ceva, Alexandru Popescu, mama ta are dreptate într-un singur lucru.
Chiar ai nevoie de altă soție.
Una exact ca ea.
Ca să trăiți în armonie toți trei — tu, mama ta și viitoarea ta soție-servitoare.
Mult noroc vă doresc.
A ieșit din apartament fără să privească înapoi.
Ea a părăsit apartamentul fără să se întoarcă. Din urmă răzbătea glasul lui Alexandru Popescu, care îi striga ceva, dar ea nu voia să mai asculte.
Destul.
Ajunge.
După două săptămâni, Ioana Stan deja închiriase o mică cameră la marginea orașului și încet-încet începea să-și revină.
Alexandru Popescu încerca s-o sune, îi trimitea mesaje, dar ea nu răspundea. Avea nevoie de timp ca să înțeleagă ce se întâmplase și cum își va construi viața mai departe.
Și atunci s-a auzit soneria la ușă.
Ioana Stan a privit cu prudență prin vizor — pe palier stătea un bărbat în vârstă, îmbrăcat într-un costum oficial și cu o servietă în mână.
— Doamna Ioana Stan? — a întrebat el când ușa s-a deschis puțin. — Sunt Victor Nicolae Moraru, notarul. Trebuie să discutăm despre moștenirea Mariei Georgescu.
Ioana l-a privit surprinsă și l-a poftit în casă. Ce fel de moștenire? Bunica lui Alexandru murise acum cinci ani și totul fusese deja împărțit…
— Vedeți dumneavoastră… — a început notarul, așezându-se comod la masă — Maria Georgescu a făcut două testamente. Unul oficial, citit după moartea ei. Altul însă avea condiții speciale și trebuia deschis doar în anumite împrejurări.
— În ce împrejurări anume? — inima Ioanei a început să bată mai repede.
— Dacă nepotul Alexandru Popescu divorțează de soția sa în decurs de cinci ani după nuntă din inițiativa acesteia, din cauza amestecului mamei lui… — notarul a scos din servietă un dosar cu acte — Maria Georgescu era o femeie foarte pătrunzătoare la suflet și prevestea caracterul fiicei sale; se temea pentru fericirea nepotului ei…
Ioana privea uluit documentele: testamentul era autentificat cu toate ștampilele necesare.
— Dar divorț oficial încă nu există…
— Ați depus cererea acum trei zile; am primit notificarea de la Starea Civilă — a spus calm notarul. — Și conform testamentului, dumneavoastră, ca parte vătămată, aveți dreptul la compensație financiară și patrimonială.
— Compensație? — Ioana abia pricepea sensul vorbelor lui.
— Un depozit bancar în valoare de trei milioane de lei și o casă la țară în Mangalia — a explicat liniștit Victor Nicolae Moraru. — În testament Maria Georgescu a scris citez: „Dacă fiica mea prin amestec va distruge căsnicia lui Alexandru Popescu, atunci fata care s-a dovedit a fi nora nefericită trebuie să primească despăgubire pentru suferințele pricinuite.”
Ioana nu-și credea ochilor: bunica lui Alexandru Popescu, pe care o văzuse doar de câteva ori în viață, avusese grijă de ea mai mult decât oricine altcineva vreodată…
— Dar de ce… tocmai așa?
Notarul a oftat:
— Maria Georgescu însăși trecuse printr-o situație asemănătoare când era tânără; soacra ei i-a distrus prima căsnicie până la divorț… Ea n-a vrut ca istoria să se repete pentru nepotul ei drag. Din păcate temerile i s-au adeverit.
— Și Alexandru Popescu cu Mariana Iordache știu despre al doilea testament?
— Vor afla mâine dimineață. Eu sunt obligat…