Lacrimile îi curgeau pe obraji, amestecându-se cu ploaia. A rătăcit prin curte, s-a ascuns în șopron și a plâns până târziu în noapte.
Pentru prima dată în viață, Ana Georgescu s-a simțit lipsită de valoare.
O copleșea un sentiment de inferioritate atât de puternic, încât nu-și putea opri lacrimile.
Ce dureros! Ce mult și-ar fi dorit să-i scuipe în față lui Mihai Pavel pentru lașitatea lui.
Atât de nedrept! De câte ori nu i-a venit să-i arunce disprețul în față pentru slăbiciunea lui!
Îi spunea vorbe frumoase, îi promitea că o va iubi și o va purta pe brațe, iar la final a fugit, insultându-i părinții.
Mama și tata sunt oameni sfinți!
Ei nu merită un asemenea tratament și nu voi permite nimănui să-i rănească!
***
De atunci, Ana Georgescu a încetat să mai înceapă relații cu băieți. Mai mult decât atât, a renunțat să mai meargă prin cluburi, ca să nu-și piardă timpul cu cunoștințe inutile.
În mintea ei se întărise convingerea că tinerii caută fete simple și fără probleme: din familii liniștite, cu părinți obișnuiți. Iar mama și tata ei, oricât de mult i-ar iubi ea, nu erau pe placul potențialilor pretendenți.
Ei bine… atunci nici nu erau atât de îndrăgostiți dacă se speriau de asemenea „mici detalii”.
Totuși, prin preajma ei se învârtea un admirator: fostul ei coleg de clasă, Alexandru Florescu. El mereu găsea prilej să vină să o salute.
Când a început sezonul scăldatului, toată tinerimea din sat se aduna la râu. Și tocmai acolo Alexandru s-a apropiat de Ana Georgescu:
— De ce ai încetat să mai mergi la cluburi, Ana? — a întrebat el.
Fata își alesese un loc pentru scăldat și se instalase acolo. Încercând să dea glasului o notă ușor nepăsătoare, a răspuns:
— Pur și simplu am crescut peste genul ăsta de distracții copilărești. La ce bun cluburile? Nu e nimic interesant acolo.
— De acord — a recunoscut neașteptat băiatul. — Și eu merg doar pentru tine… De fiecare dată speram să te întâlnesc acolo… Înainte erai mereu înconjurată de admiratori și era imposibil să mă apropii de tine; acum însă lipsești cu desăvârșire.
— Ei bine, m-am dansat destul la viața mea — a spus Ana întinzând pătura pe nisipul fierbinte. Își scoase rochița subțire rămânând în costum de baie și s-a întins la soare.
— Apa e caldă… — a zis stingher Alexandru. — Vii la scăldat?
— Nu vreau.
Băiatul privea trupul ei scos parcă anume în lumina soarelui. Natura o dăruise pe Ana Georgescu cu frumusețe fără cusur; era creată fără nicio imperfecțiune vizibilă. El a urmărit-o câteva clipe apoi a îndrăznit:
— Vino diseară la club, Ana… Te voi aștepta acolo!
— Nu vreau, Alexandru… Să pierd vremea cu discuții goale? Eu caut un om serios ca să mă mărit cu el.
— Păi eu chiar asta vreau: să mă însor!
— Nu te însori tu așa ușor — a zâmbit fata amar-ironic — întâi trebuie cerut acordul părinților mei… Iar ei n-o să te asculte; asta e necazul tău mare!
— Vom vedea noi… — a răspuns Alexandru hotărât.
Ana i-a citit pe chip că vorbește serios și inima i s-a oprit pentru o clipită într-o presimțire ciudată: ceva nou urma parcă să înceapă… „Hai bine…” gândi ea suspicios: „Toți sunteți buni la vorbe mari; dar când vine vorba de fapte – fugiți.”
Dar spre seară cineva a bătut neașteptat la ușă – iar în casă intrase chiar Alexandru Florescu.
La familia Popescu bucătăria începea imediat după intrare; Ana spăla vasele când l-a văzut:
— Dar ce cauți aici? Cine te-a chemat? — a întrebat mirată ea.
— Am venit după tine; vreau să te invit la club.
— Și unde-s florile? — a replicat fata.
În acel moment mama a ieșit din cameră; musafirul i-a făcut semn respectuos din cap și a zâmbit:
— Bună seara, tanti Gabriela!
Apoi a ieșit pentru câteva clipe afară și a revenit cu flori și o cutie de bomboane:
— Nu-ți știu gusturile prea bine…, dar vânzătoarea mi-a spus că astea plac tuturor fetelor.
Trandafirii albi abia deschiși au fermecat-o pe Ana Georgescu.
Mirosul lor dulce îi amețea simțurile până aproape că-și pierdea capul.
Se dovedea că nimeni nu-i mai dăruise flori până atunci.
Dacă nu punem la socoteală crenguța ruptă dintr-un liliac odinioară – dar aceea nici nu conta.
Mama deja zâmbea aprobator către fiică-sa și o împingea discret dinspre masă spre musafir.