Ea i-a făcut semn din priviri și gesturi că va spăla singură vasele.
Ana Georgescu a decis să nu se aranjeze prea mult.
De ce?
Oricum știa deja cum avea să se termine întâlnirea.
Și-a prins părul într-un coc simplu, și-a aranjat bluza și blugii, apoi a ieșit, simțind asupra ei privirea plină de admirație.
„Ce cavaler…”, gândi ea cu un zâmbet ironic. Până atunci, Ana nici nu-l băgase în seamă pe colegul ei de clasă.
Pentru că Alexandru Dumitrescu fusese mereu un băiat obișnuit, neobservat de nimeni.
Cei doi au ieșit din curte, iar Ana a simțit pe spate privirile părinților care, cel mai probabil, îi urmăreau prin fereastră.
— Poți să nu te sfiești și să mă iei de braț, — i-a propus el.
— Bine, — a răspuns ea zâmbind. — Flori mi-ai adus, la club m-ai invitat… și după aceea?
— Mai bine spune-mi tu ce vrei!
— Așa le spui tuturor admiratorilor tăi? — a întrebat el uimit.
— De acum da. De ce să pierd vremea? Am douăzeci și cinci de ani deja, e timpul să mă mărit, nu să bat cluburile în lung și-n lat.
— Atunci mărită-te cu mine, — i-a spus Alexandru neașteptat de simplu. — Nu crede că glumesc. Îmi placi demult… încă din școală.
***
Ana îl aștepta pe Alexandru la malul apei unde se înțeleseseră să se întâlnească. Pentru prima dată i se părea că are o șansă reală să se mărite în sfârșit.
De data asta părea totul serios: Alexandru chiar era hotărât să se însoare și chiar îi promisese că o va prezenta mamei lui. Mai bun pretendent nici că putea găsi: era drăguț, tandru, cu fire ușoară și prietenos din copilărie cu ea; știa multe despre părinții ei și despre familie în general.
— Salut! — a apărut el brusc, a îmbrățișat-o peste umeri, i-a dăruit un sărut delicat pe ureche și i-a întins o crin alb ca laptele.
— Ei bine? — a zâmbit Ana cald. — Ai vorbit cu mama ta?
Ea a observat cum Alexandru a ezitat pentru o clipă:
— Da… dar ea… În fine… am plecat de la mama mea. Ca să fiu sincer: e împotrivă!
Anei i s-a întunecat privirea la auzul acestor cuvinte.
— Ție chiar îți pasă atât de mult dacă aprobă sau nu? Nu trebuie tu să trăiești cu ea… ci cu mine! — a încercat el s-o liniștească repede.
A scos pașaportul din buzunarul de la spate al blugilor și i l-a întins Anei; apoi i-a luat mâna cealaltă și înainte ca ea să priceapă ce se petrecea deja îi pusese inelul pe deget.
Nu era nicio îndoială: era aur adevărat.
— Nu mi-am schimbat sentimentele față de tine! Vreau ca tu să fii soția mea! Accepți?
***
La o astfel de nuntă Ana nici nu visase vreodată; dar acum asta conta cel mai puțin.
Tinerii însurăței au ieșit din oficiul stării civile împreună cu prietenii lor apropiați.
Ana purta o rochie simpluță până sub genunchi; Alexandru avea aceleași haine în care plecase de acasă.
Au locuit la Popescu.
Deși Ana se temea că soțul cel tânăr nu va reuși să se înțeleagă prea bine cu părinții ei, temerile s-au dovedit nefondate: Alexandru era deschis și natural cu socrii lui.
Dacă nu pricepea ceva din ce-i spuneau tatăl sau mama Anei (care vorbeau mai greu), imediat scotea caietul mic cu pixul din buzunar și scria răspunsurile; iar aceștia procedau la fel când voiau să-i transmită ceva.
În ochii lui Alexandru nu exista nici cea mai mică urmă de neînțelegere sau iritare.
Viața lor curgea liniștit.
Alexandru lucra într-un sat vecin: dimineața pleca cu autobuzul iar seara revenea acasă.
Mama lui însă – Marina Ionescu – evita casa lor cât putea: trecea pe lângă curtea lor fără oprire, întorcea capul ostentativ într-o parte ba chiar scuipa după ei.
— Mi-a furat băiatul nenorocita asta! — ofta ea către cunoscuți.
Se plângea tuturor despre Ana Georgescu spunând că fiul ei n-ar fi băgat-o niciodată în seamă pe fata aceea „dintr-o asemenea familie”. „Pe Ana n-ar fi luat-o nimeni; l-a amorsat cumva pe prostovanul meu!”
Ana auzea aceste vorbe răutăcioase care circulau prin sat și suferea mult din cauza lor.
De multe ori soțul încerca s-o liniștească:
— Nu te supăra! Mamei îi trebuie timp ca să accepte situația… Are un caracter dificil; nimănui nu-i face pe plac! Uit-o pur și simplu!
Dar Ana suspina:
— Aș vrea ca mama mea măcar odată să respire ușurată… Ea visează la o cuscrie adevărată; spera într-o prietenie între ele două… Îți dai seama cum e pentru ea când Marina Ionescu o tratează ca pe nimic?! Ca și cum n-ar fi om!
Iar tata tace mereu… dar suferința lui e mare…
…Când burta Anei a început deja să fie vizibil…