Ioana a aranjat gulerul gecii lui Andrei și a privit către fiul ei. Băiatul ținea în mâini o cutie legată cu grijă — o vază elegantă, pe care ea o alesese în magazin mai bine de o oră. Nu pentru a-i face pe plac Elenei, ci pentru că nu era obișnuită să meargă undeva cu mâna goală.
— Mamă, bunica se va bucura să ne vadă? — a întrebat Andrei, în vârstă de șapte ani, ridicându-și rucsacul pe umăr.
— Desigur, puiule. E ziua bunicii, vor veni toate rudele, — a răspuns Ioana, deși în suflet simțea cum crește un nod greu. Relațiile cu Elena nu au mers niciodată bine, dar să ignore adunările de familie i se părea stânjenitor.
Ajungând la etajul al treilea, Ioana a apăsat pe sonerie. Ușa s-a deschis aproape imediat, ca și cum gazda ar fi stat la pândă lângă ea.
— Aha, ați venit, — a spus aniversata cu o voce rece, măsurând-o din priviri pe noră și pe nepot. — Intrați, dacă tot v-ați târât până aici.
Ioana nu se aștepta la căldură din partea ei, dar primirea atât de glacială tot i-a atins un punct sensibil. Andrei a întins nesigur cadoul.
— Vă felicităm, Maria Niculescu! Vă dorim multă sănătate și ani îndelungați!
Femeia a luat pachetul fără să arunce măcar o privire băiatului și l-a pus pe dulapul de lângă ușă.
— Mulțumesc, — a aruncat ea peste umăr și a pornit spre cameră.
La masa lungă erau deja așezați invitații: mătușa soțului ei Claudia Popescu împreună cu soțul acesteia, vărul Mihai cu soția și cei doi adolescenți ai lor, precum și vecina Elenei. Toți au întors capetele simultan către cei care tocmai intrau.
— Ooo, Ioana ne onorează cu prezența! — a rostit Claudia Popescu prelungit, dar fără urmă de bucurie în glas. — Și unde e Alexandru?
— În delegație… — a răspuns scurt Ioana.