soția lui Mihai.
— Se schimbă vremurile? Părinții au devenit moi! — a tăiat scurt sărbătorita. — Uite, chiar și copiii îi târăsc la petrecerile pentru adulți.
Ioana s-a înroșit, dar a tăcut. Andrei stătea cu capul plecat, înțelegând foarte bine totul.
— Maria Niculescu, dar Andrei e nepotul dumneavoastră, — a spus Ioana cu fermitate. — Și este un băiat bine crescut.
— Bine crescut? — femeia a zâmbit batjocoritor. — Asta înseamnă când copilul stă agățat la masa adulților?
— El stă liniștit, nu deranjează pe nimeni, — a răspuns mama reținut.
— Asta numești tu când un copil străin se bagă acolo unde nu era așteptat? — a izbucnit cu răutate Elena.
Ioana nu s-a mai putut abține:
— Iertați-mă, dar cum adică străin? Este nepotul dumneavoastră, fiul lui Alexandru.
— Fiul lui Alexandru, da. Dar numele de familie nu e al nostru, ci al tău, — i-a aruncat bătrâna cu venin în glas.
Andrei a întrebat încet:
— Mamă, pot să mă uit la desene animate?
— Stai jos! — i-a strigat bunica. — Oamenii mari vorbesc!
— Nu ridicați tonul la copil! — a spus brusc Ioana.
— Eu sunt la mine acasă și am dreptul! Mai ales când aici dau buzna musafiri nepoftiți cu odraslele lor!
Cuvântul a lovit ca o palmă peste față. Andrei a izbucnit în plâns și s-a ascuns la pieptul mamei sale.
— Destul! — a spus Ioana hotărât. — Plecăm acum.
— Așteptați puțin, — s-a amestecat Mihai. — Mamă, de ce faci asta?
— Cine îmi strică mie sărbătoarea? Băiatul ăsta! — a tăiat scurt Elena.
Soția lui Mihai a încercat să intervină în apărarea lor, dar bărbatul ei i-a făcut semn să tacă.
— Dacă tot ai venit aici, ai și tu puțină rușine! — a continuat sărbătorita cu răutate. — Las’ că poate băiatul tău stă pe palier și noi aici ne vom simți bine în liniște!
Se lăsase o liniște apăsătoare ca într-un mormânt. Andrei își ascundea fața și mai adânc în umărul mamei sale.
— Vorbiți serios? — a întrebat Ioana uluită.
— Și încă cum! Las’ că poate…