Dar el se rezuma la câteva fraze: „Nu începe”, „Sunt obosit”, „Mai târziu”.
Soacra, dimpotrivă, prinsese viață. Parcă i se luase o piatră de pe suflet. Venea în casă fără invitație, verifica frigiderul, muta lucrurile de pe rafturi. Apoi a început să ceară pe față: „Apartamentul tatălui trebuie să fie al meu! Și garajul la fel! Asta e dreptul familiei!”
Mihaela Popa răbda, dar înțelegea — totul mergea spre un război deschis.
Și iată acum — Doina Marinescu, cu fața roșie și aprinsă, stătea la poarta garajului și striga cât o ținea gura:
— Deschide imediat porțile! Fiului meu îi trebuie mașina! Dacă nu dai drumul — zbori de aici!
Alături era Nadia Stoica, cu ochii îngustați, iar Andrei Luca își aprindea deja o țigară cu un zâmbet batjocoritor. Puțin mai încolo stătea vecina Lidia Matei — mereu prietenoasă, dar acum ciudat de vinovată și totodată mulțumită de necazul altuia.
Mihaela Popa îi asculta tăcut. Știa că orice cuvânt împotriva lor va fi folosit contra ei. Dar în interior începea să clocotească furia.
Nadia Stoica scoase niște hârtii:
— Testamentul socrului tău nu este valabil. Uite documentele!
Vecina Lidia Matei turnă și ea venin:
— Eu l-am văzut pe Costin Radu la cafenea cu o femeie. Se îmbrățișau.
Lumea Mihaelei Popa s-a clătinat. Aerul i s-a blocat în piept.
Și atunci a apărut Costin Radu. Mergea grăbit, încruntat, cu telefonul în mână. Și în loc să se așeze lângă soția lui, a crezut fiecare vorbă spusă de mama și mătușa lui.
— După acte… — a zâmbit el ironic. — Poate ne spui cum au ajuns ele la tine?
Mihaela Popa simțea că lumea ei se prăbușește chiar acum.
Ea îl privea pe soț ca și cum ar fi avut în față un străin complet. Chipul lui — cunoscut până la cel mai mic detaliu: fiecare rid de pe frunte, gestul obișnuit când își aprindea țigara… și totuși toate acestea păreau stranii acum. Reci. Respingeau apropierea ei.
— După acte… —