— А dacă eu totuși mă mărit cu el? — vocea Ioanei tremura, dar în priviri se aprinsese o hotărâre pe care mama ei nu o mai văzuse până atunci.
Lidia Popescu a ridicat ochii de la borcanele cu castraveți și a privit lung spre fiica ei.
— Atunci vei face cea mai mare greșeală din viața ta, Ioana. Eu nu vreau să te văd nefericită.
— Nefericită? — a izbucnit Ioana. — Eu sunt fericită cu Andrei! Nu înțelegi? Nu-mi trebuie director de bancă, nu-mi trebuie apartament moștenit sau mașină nouă. Vreau doar să fiu cu el!
— Vorbești ca o copilă, — a oftat Lidia Popescu, strângând mai tare capacul borcanului. — Dragostea trece, dar greutățile rămân. Florin Ionescu e un bărbat serios, stabil…
— Mamă! — Ioana aproape a strigat. — Nu-l iubesc pe Florin Ionescu! Îl iubesc pe Andrei! Și dacă tu vrei să-mi distrugi fericirea doar pentru că el nu are bani sau funcție… atunci poate că problema nu e la mine!
În acel moment se auzi soneria ușii. Amândouă tresăriseră. Ioana a simțit cum inima îi bătea nebunește: era Andrei.
— Deschide-i, — a spus mama rece. — Să lămurim lucrurile odată pentru totdeauna.
Ioana s-a îndreptat spre ușă cu pași nesiguri, dar hotărâți în același timp. Când l-a văzut pe Andrei, obosit și tulburat, a simțit cum toate îndoielile dispăruseră într-o clipită. El a întins mâna spre ea și a șoptit:
— Sunt aici, Ioana. Nu te las singură în asta.
Ea l-a apucat de mână și l-a tras în casă, pregătită să lupte pentru dragostea lor chiar și împotriva propriei mamei.